Tipurile de oameni pe Facebook

O dată am încercat să facă o schemă a felurilor de like-uri ce există pe Facebook, de asemenea, v-am spus de ce oamenii fac share. Azi am găsit următorul infografic (în paint) despre felurile de oameni pe Facebook.

Sunt sigur că voi veți mai găsi mai multe feluri și îmi este interesant care anume.

Eu aș mai adăuga:

• Participantul – Participă mereu la toate concursurile pe Facebook și cere like-uri.
• Persoanele La Revedere – mereu spun că se duc de pe Facebook, trimit adresa de skype și numărul de telefon la toți dar până la urmp nu se mai duc, ori se întorc peste puțin timp
• Rebelii – postează doar că sunt împotriva la tot: Facebook, oamenii care scriu prea des, care nu scriu deloc, împotriva linkurilor, împotriva sistemelor, împotriva reklamei și invitațiilor.
• 9gagerii – postează doar linkuri de pe 9gag și se simt importanți.
• Inchiziția – persoanele care fac report la orice lucru care nu le place, șterg foarte repede prietenii sau îi pun în hide, ei simt că e de datoria lor să păstreze Facebook-ul curat.
• X-mănii – sunt în listele de prieteni la toți dar nimeni nu știe exact cine sunt ei.
• Cekinii – doar te zăresc că sunteți în aceeași încăpere cu persoana dată cum tot Facebook-ul știe că voi sunteți împreună în același local, deși nu spune niciodată salut.
• I-love-my-joberii – tot ce partajează ei, sau vorbesc sau postează e despre ceea ce fac la lucru.

Voi care i-ați mai adăuga?

sursa: weknowmemes

La stație, vă rog!

Eu merg cu microbuzul zilnic, uneori chiar și de mai multe ori pe zi. În microbuz deobicei e timpul când noi gândim și planificăm. În microbuz vrei nu vrei întâlnești oamenii care nu sunt în zona ta de confort de asemenea, în microbuzu vezi viața așa cum refuzi să o accepți.

Oricum nu ar fi în microbuz, eu mereu când îs acolo încerc să mă gândesc la regulile nescrise ce persistă acolo. Reguli care oricât de mult nu am vrea să ne împotrivim sau oricât nu ne-ar irita, le respectăm și le impunem altora să le respecte.

Eu iaca acum vă povestesc câteva din observațiile mele, schematic, frumos și științific. Arcadie Cotruță o dată mi-a dat un link cu regulile statului în rând, care sunt foarte interesante.

Codul de legi al microbuzelor

• În microbuz mereu încap mai mulți oameni decât noi credem
• Mereu marea majoritatea a oamenilor din microbuz vor fi împotriva ta, așa că nu are rost să te revolți.
• Să nu-ți ceri niciodată scuze dacă calci pe cineva pe picior
• Tu mereu vei împinge oamenii
• O fată niciodată nu se va așeza lângă un băiat dacă în afară de locul liber de lângă băiat mai sunt și alte locuri libere.
• Dacă tu nu ai avut loc la stație și nu ai putut intra în microbuz, e de datorita ta să ajuți la închiderea ușii.
• Niciodată nu deranja o persoană care doarme în microbuz.
• Dacă îți sună telefonul, încearcă să vorbești cât mai tare.
• Nimeni nu are dreptul moral să-și facă poză în microbuz, dar dacă le-a făcut, nimeni nu o va pune ca profil
• Toți îs prea ocupați ca să facă poze la microbuze pline.
• Doar șoferii care ascultă muzică bună sunt rugați să dea volumul mai încet.

Cum ne așezăm în microbuz:

[2011]: Ceiuț, cântecel și zâmbet!

Anul trecut spuneam asta: ”De multe ori timpul nu se măsoară în secunde, minute, zile, luni și ani. De multe ori timpul se măsoară în perioadele unui cântec. Cântec pe care îl asculți la nesfârșit, și îl pui repeat încă o dată, încă o dată, încă o dată până când îi înnebunești pe toți cei de lângă tine.”

Și săptămâna asta iar m-am ciocnit de cântece care pot spune povestea anului 2011. Cântece care le voi asculta și peste 5 ani și îmi vor readuce sentimente, persoane și locuri, cântece care stau acolo la tine în inimă și unesc punctele. Cântece care îțu fac inima să bată mai tare și cântece care să te facă să plângi. Sau pur și simplu cântece care au apărut de niciunde și te-au schimbat.

Anul ăsta iar am avut terapii de Snails, Poets of the Fall, Regina Spektor sau Placebo, dar au mai fost și următoarele cântece care acum mă fac să zâmbesc. Sper să vă placă.

Where is my mind? E în cântecele astea:

Absolut Travelling!

Mie îmi place să călătoresc. Azi am găsit un site tare fain cu afișe de la Vodka Absolut, și am încercat să-mi aleg locurile unde am fost și mă voi duce și iată ce găsii.

Mulțumesc lui Josh pentru pozele cu Moldova!

Diana Răileanu

Anul acesta se fac 5 ani de când o știu pe Diana, dar parcă face parte din tot ce eu am știut dinainte pentru că ea e mereu acolo, undeva și apare de fiecare dată diferit dar de fiece dată cu noi povești și vechi povești.

Cu Diana prima dată am observat că pot să mă simt bine să ascult aceeași poveste de 3 ori și să râd la aceleași întâmplări hazlii pe care le știam dinainte, nu știu cum asta creează un alt fel de legătură. Apoi Diana a văzut atât de mulți diferiți Alexi, încât eu singur nu știu dacă ea crede că știe un Alex Fluturaș sau mai mulți. Apoi și mai ciudat cum timpul trece și ceea ce spuneam că vrem să ne vedem peste 5 ani, acum ne putem privi și spune dacă e adevărat sau nu.

Sfârșitul Lumii versiunea pin-up girls

De prin 2007, vara, am început să mă văd cu o prietenă. O dată pe an, vara ne vedeam și ea îmi povestea ceva. Mi-a povestit despre criminali în serie, despre în ce ramificații se împarte muzica rock și ce festivaluri sunt prin Europa, și mi-a mai povestit despre pin-up girls. De atunci mă mai uit și dacă găsesc ceva interesant, salvez.

Azi pe blogul lui Andrew Tarusov, găsit un calendar cu pin-up girls despre sfârșitul lumii și mi-a părut super sexxy, de aceea îl împart cu voi, admirați, eu asta am făcut.

Ne diversificăm ca la cARTe!

Aceasta nu va fi un articol în care să vă spun cât de fain îi proiectul – diversitARTe. Pentru că noi suntem așa diferiți că uităm că putem fi asemănători. Suntem bloggeri, suntem hippsteri, suntem comuniști, suntem verzi, suntem gay, suntem gopi, suntem albi, suntem ortodocși, suntem din Chișinău.

Oriunde ne-am duce pentru ca cineva să ne țină minte trebuie să ne eticheteze cu ceva. Iar diversitatea nu înseamnă doar a pune o persoană de culoare printre oameni albi, sau un gay printre oameni heterosexuali. Iar discriminarea nu e doar curcubeul de pe panourile din oraș. Fiecare discriminăm prin ceea ce suntem.

Ce aș vrea eu să văd în fotografii!

diversitARTe e un concurs artistic de fotografii deschis spre oricine poate pune mâna pe ceva ce face poze. Începător sau cu fotoaparat din cele mai performante, chiar nu contează, contează să ne arăți ceea ce nu văd alții. Simplitatea din diversitate.

Piramida moldovenească a lui Maslow

Piramida originală a lui Maslow are 5 nivele: Nivelul Fiziologic (Necesități primare), Securitate, Dragoste (Nevoi sociale), Respectul de sine și Auto-realizarea. Conform teoriei e greu a te duce la alt nivel dacă nivelele de bază nu sunt satisfăcute. Adică e greu a te auto-realiza sau a avea respect față de sine dacă măcar nu ai ce mânca.

În același timp, de când suntem mici, noi în Moldova și poate în estul Europei suntem învățați să fim experți în toate domeniile de activitate.

La școală/liceu studiem tot ce se poate studia de la zoologie la chimie organică, și de la matematică cu matrici la geologie. Acasă trebuie să putem face totul: să reparăm televizorul, să reparăm electricitatea, să reparăm chiuveta, să facem reparație, să facem mâncare așa sunt respectați adevărații gospodari și gospodine.

Prin adolescență dacă suntem activi ne băgăm în orice proiect, avem noi timp sau nu avem, nu putem spune nu și chiar nu contează că  ceea în ce ne implicăm nu e ceea pe ce am vrea să ne concentrăm pe viitor. Apoi când comentăm suntem experți și în politică, și în religie și în psihologie (cum eu încerc în acest post, dar eu făcut Facultate de Jurnalism mi se poate să fiu superficial în ceea ce abordez).

Apoi ne uităm la alte popoare care parcă nu sunt așa de inteligenți ca noi, nu sunt așa descurcăreți ca noi, nu sunt așa de deschiși la inimă ca noi și ei trăiesc mai bine, iar noi continuăm să ne vedem mediocri iar dacă ne vedem noi și alții așa ne văd.

Problema e că noi avem axa de rotație diferită așa cum se spune că pământul își schimbă așa, la noi piramida lui Maslow nu e una normală și ea arată cam așa:

La Baza piramidei noastre avem un olive de orice vrem însă nu toate până la capăt și asta ne face să facem multe lucruri care nu am vrea să le facem. Familia nu-și mai are rolul care și l-a avut, respectul de sine e scăzut (ce înveți la facultate și ce lucrezi în țări străine), așa încât schimbăm respectul pe mâncare, auto-aprecierea pe familie, moralitate pe prietenie, intimitatea sexuală pe moralitate iar schimbările astea sunt toate la un nivel.

Și poate anume asta ne face fericiți, iar a se plânge poate oricine, deoarece aprecierea și spontanietatea sunt schimbate pe altceva.

Mai există totuși o piramidă care îmi place, anume Piramida lui Lennon.

Iubiți-vă și iubiți ceea ce aveți lângă voi, pe cine aveți, iubiți ceea ce faceți măcar așa poate vom trăi mai fericiți. Și cum spunea azi Arcadie Cotruță, dacă am avea doar bucurie am trăi veșnic, dar problemele și tristețile ne îmbătrânesc și ne fac să murim.

Și am încălecat pe-un Ș, și v-am spus un  FluturaȘ.

Schrödinbug

Schrödinbug-ul e o eroare care încetează a mai lucra doar după ce este depistată. Unii spun că întreaga noastră concepție despre viață e un schrödinbug. Deoarece atunci când noi începem a gândi ceea ce facem nu mai reușim să facem ceea ce făceam instinctiv inițial.

Dragostea e un schrödinbug ea nu trebuie explicată, nu trebuie să spui cum faci asta și de ce o faci. Sărutul e la fel, atunci când gândești cum să săruți și nu pur și simplu săruți nu mai simți emoția sărutului. De obicei atunci oamenii țin ochii deschiși în timpul sărutului deoarece încerci să înțelegi ce ar trebui la următorul pas: să muști buza, să săruți buza de sus sau să dai un pupic.

Experții și ITșniticii definesc termenul astfel:

A schrödinbug is a bug that manifests only after someone reading source code or using the program in an unusual way notices that it never should have worked in the first place, at which point the program promptly stops working for everybody until fixed.

Apariții ale Schrödinbug-ului

Mulțumită lui Viorel Chihai am înțeles un fenomen ce tot mi se repetă și sunt sigur că nu sunt unicul. Uneori pot suna cel mai bun prieten fără nicio problemă de a forma numărul, pot intra pe un mail sau pune pin code-ul la un bancomat fără probleme dar dacă sunt pus în postura să spun parola, numărul de telefon rămân perplex, nu-l pot zice, iar după asta îmi este greu să formez numărul sau să intru pe email.

Uneori când de multe ori te duci la cineva acasă nu mai ții minte nici etajul și nici numărul la apartament iar dacă trebuie să explici cuiva nici tu nu poți sigur ajunge acolo.

Acest fenomen se poate observa și în sport sau alte activități. Se poate observa în felul cum te piepteni, îți faci ceaiul sau cafeaua sau cum îți legi cravata.

Alexandrov Maxim Sergheevich spune că în chestiuța asta nu e nici o morală. El dă exemplu la un bătrân cu barbă, care a fost întrebat cum își pune barba când doarme, sub plapumă sau pe plapumă, el nu știa. Când s-a dus la culcare a încercat cele 2 variante, a pus barba pe plapumă și era incomod, a pus-o sub plapumă și tot era incomod. Uneori lucrurile lucrează așa cum intuitiv ele lucrează și nu trebuie setat un  șir strict de reguli.

AMS mai spune că atunci când faci un lucru calitativ nu trebuie să înțelegi cum îl faci dar pur și simplu să-l faci.

Multe semne de întrebare nu dau răspunsuri ci dau naștere la mai multe întrebări.

La fel unul din cele mai frecvente Schrödinbug-uri e sex-ul, just do it, cum se spune.

Sfatul meu e să nu explicăm Schrödinbug-urile care le avem dar să ne bucurăm de ele. Fiți simpli și fiți fericiți.

Parlamentul Ținerilor

Tinerii sunt schimbarea, ei sunt cei care pot spune că nu le place ceea ce este și să vrea să facă lucrurile altfel. De aceea suntem schimbarea și de aceea suntem tineri. Doar că statutul de tânăr nu oferă schimbarea, oferă o perspectivă iar dacă nu profiți de asta, faptul că ești tânăr sau nu tânăr e irelevant.

Mai spuneam că eu vreau să văd lucruri ieșite din corobșică, îmi place să le văd. De ex. ziare de liceu, proiecte, organizații, asociații. Ceva în care cei ce sunt și se simt tineri să poată experimenta, să vadă ce și cum și unde se poate de dat cu capul în bară și unde cum să nu repeți lovitura.

Noi însă de cele mai multe ori suntem fricoși, deoarece în corobșică e mai comod ca afară. Acolo ai cei 4 pereți și știi toată ordinea de acolo, știi unde poți să ajungi și de ce trebuie să ajungi. În afară sunt o mulțime de posibilități, lucruri imprevizibile, lucruri pe care oamenii nu le vor privi cu ochi buni, lucruri care nu sunt considerate bune. În afara corobșică sunt #failuri.

Eu azi îi spuneam lu frate-miu: ”The biggest fail in life is to stop failling”