Mereu m-au surprins in mod placut aniversarile, si mereu imi place sa-mi aduc aminte de ele. Pentru ca sunt o confirmare a ceea ce ai si cu ce vrei sa ramai. Cred ca eu cautam stabilitatea inainte sa stiu si sa vreau s-o caut. De acceea cine ma stie, stie ca mereu tin minte cand si ce s-o intamplat si cand e deja un an, doi, trei, patru, sau 1.000 de zile, 2.000 de zile, 3.000 zile.
Parca si acum imi amintesc ziua aia de Noiembrie, inca nu eram CUC, eram nou in La Strada, si vorbeam cu Alexandrina Apostol, ea mi se jaluia ca nu vrea sa fie elev de schimb intre liceele din capitala, eu ii ziceam ca asta e o sansa unica si ar trebui sa profite de ea. Atunci ea mi-a dat un link de-a lu Eugenia Grosu, si culmea eu o stiam pe ea. Si atunci am cam rasfoit pagina de blog a lu Eugenia, si mi-a placut.
Nu stiu daca atunci, ma gandeam ca Blogul meu va deveni Acasa la Fluturas, sau daca va avea valoare, nici acum nu stiu dar cel putin am cateva puncte de reper. De aceea vreau sa le multumesc tuturor celor 10.000 de vizite cate am luat anul acesta, eu ma bucur de aceasta cifra, desi ce scriu eu si ce fac eu, nu e orientat spre cifre, si spre ceea ce vad eu si cum simt eu.
As vrea chiar sa le multumesc tuturor care au dat din greseala spre blogul meu, din tari ca Arabia Saudita, Mexic, Kuwait sau Malaysia, si nu stiu daca pur si simplu au stat cateva secunde aici sau au inteles romana si au citit. Si cei ce au tastat combinatii ciudate de cuvinte pe Google si au ajuns la mine.
Persoanele care ma au in Blog-roll, inseamna mult, deasemenea si persoanele care sunt la mine in Blog-roll au un impact enorm asupra mea. Nu ca ma influenteaza sa gandesc, dar imi place cum gandesc ei si ca in fizica printr-un schimb de energie, gasesti si tu energie.
De asemenea, ma bucur de cei ce se simt bine Acasa la Fluturas, si se regasesc cu ceea ce gasesc aici. Si un respect enorm pentru cei ce isi lasa si ei franturi de ganduri aici.
Timp de 365 de zile, Blogul mi-a fost loc de refugiu, de multe ori a stat inaintea temelor pe acasa. O multime de sentimente antagonice si chestii ce mi-au parut importante. Persoane importante, evenimente importante si pur si simplu eu, in toata goliciunea semiotica a mea.
Prin ceea ce scriu, incerc sa creez o atmosfera, sa fiu eu pentru voi si eu pentru mine, pentru o cunoastere si o autocunoastere mai aprofundata. De multe ori as putea sa exagerez pe Blog, sau sa dau detalii ce ar putea fi considerate ofensatoare pentru altii. Stiu ca prin ceea ce scriu ma expun si pot deveni slab, dar imi asum acest risc, fiind eu fara trebuinta de a cersi vizitatori, eu si doar eu. Cu articole kilometrice, pline de simboluri, care pot parea plictisitoare pentru unii, interesante pentru altii, dar daca cineva ma citeste – stie cum vad lumea, ce ma afecteaza si ce iubesc.
Scara mea de valori, activitatea mea, temerile si bucuriile, toate mi se ascund in camarile de la Acasa la Fluturas. Iar camera 27 e extrem de pretioasa pentru ca acolo se afla bila mea de beriliu, si aripile de Fluturas.
Pentru cei ce spun ca atunci cand ma voi intoarce din US, Acasa la Fluturas va deveni Acasa la Bondari, din pacate va trebui sa va dezamagesc, nu fac rebranding.
Si repet ceea ce am spus de atatea ori, oare ce m-as face fara cei ce ma citesc si pentru ceea ce chiar conteaza ce citesc. Voi ma faceti sa fiu cine sunt. Cu tot cu elementele mele fanteziste de fluturas si obsesie de numarul 27.
Cu astea spuse, ma inclin si sper ca ne auzim si la 27 de ani. Numaratoarea inversa a inceput: 25 ani, 364 zile si cateva secunde.
Si persoanele care si-au gasit locul aici, au un loc si mai mare la mine in inima. Si daca scriu ceva despre tine, inseamna ca ai un impact asupra mea si locul tau mereu va fi
Acasa la Fluturas.
Incep a scrie spunand ca mi-e dor de muzica celor de la 4.5, si nu pot sa spun de ce, poate iam apucat in perioada cand chiar aveam nevoie de ceva nou sau ceva ce sa ma atinga. Sau era pur si simplu dorinta sau poate ca ma fac sa-mi amintesc timpuri frumoase.
La fel cum soldatii in razboi isi au fotografia care ii motiveaza sa traiasca. Ceva ce sa-i uneasca cu ceea ce a fost si ceva spre care tinde sa se intoarca.
Intr-un “razboi” rece totul e la fel ca intr-un razboi, doar ca nu exista varsari directe de ceva, nu e declarat si in fond nici nu e un razboi, pentru ca lipsesc bataliile. Si daca nu e razboi nu poti avea victorii, poti avea in schimb pierderi.
E un fel de legile lui Murphy, mereu sa dai cu capul in unicul stalp cel poti vedea in cale.
Si totusi desi este o stare de incertitudine, multe se schimba. Vechii aliati iti devin dusmani. Dusmanii uitati – prieteni. Te muti spre teritorii noi pentru ca alea vechi au fost deja bombardate si sunt ineutilizabile. Intr-o stare de asta, renunti la incredere, renunti la sentimente si devii practic.
Pur si simplu practic, pentru ca asta iti formeaza crusta si deci iti formeaza si defensiva. Intr-un razboi rece, asta si faci te aperi fara sa ataci, iar in definitoriu asta e cel mai bun atac. Stupid as spune, dar e suprvetuibil.
De multe ori te afli intre jus ad bellum sau jus in bello, si atunci ca prin ceata iti amintesti de Remarque, si poti indrazni sa zici ca faci parte din generatia aia pierduta a razboiului. Dar faza care e, eu nu stiu consecintele inca, nu stiu daca la urma mi se vor acorda lauri sau condoleante.
Atacuri biologice
Uneori, fara ca sa te astepti, nu stiu cine si nu stiu cum iti trimite un raid si te simti atacat biologic. Cica unii asta numesc gripa sau anghina, aici are cu totul alta semnificatie, se numeste Gripa stau la 3 km de tine si sa nu de-a Dumnezeu sa te atingi de mine, in popor o mai numesc Gripa Porcina, deci un pic de raceala amestecata cu panica, te scot din circuit pentru aproximativ 5 zile, intre timp cat zaci ranit, alte atacuri survin, de multe ori interioare si daca nu iti gasesti sau nu ai un punct stabil, e foarte probabil sa fii dus cu pluta.
Si sa mai zica cineva ca baietii nu au PMS:), azi la ora de Marketing, cineva a aratat un filmulet prin care se demonstra ca daca unele produse ar fi avut alte cantecele, s-ar fi vandut mai bine, si ghiciti ce cantecel era la PMS?… Meredith Brooks – I’m a bitch.
Pace temporara
Asa cum se practica si in trecut, pe timp de jocuri olimpice, se instaura un fel de pace, aici asta a purtat numele de Halloween, sau adica, umbla din casa in casa si cere bomboane. Parca o vad pe mamica spunand: ” NU e nimeni acasa”. Sincer nu m-a atins in nici un fel pacea asta, adica sa-mi da un fel de pace interioara in care sa-mi regasesc un oarecare echilibru. Eu nu stiu: cer eu prea mult sau mi se ofera prea putin.
Frontul zilnic
Corect se spune, atunci cand ai totul in fata te poti apara mai usor, pentru ca stii ce vine, de unde vine si cum vine. Fara nici un fel de rachete teleghidate care ar tisni de printr-o gaura de sarpe. E rutina ce o anuleaza pe Andreea Marin, fara nici un fel de Surprize, Surprize si imi place asta. Pentru ca stiu ca va trece un timp si se va sfarsi. Si pentru ca stiu ca e finisabil. Iar asta amestecata cu o doza mare de indiferenta iti asigura imunitatea in fata la orice, dar indubitabil iti micsoreaza si sensibilitatea. Ceea ce nu-mi place, pentru ca simt ca ma schimb.
Razboiul tactic
In razboiul rece conteaza zonele de influenta, si asta e valabil si pentru mine, atata timp cat iti faci un nume si iti construiesti o pozitie, razboiul lupta pentru tine fara a te implica. Uneori poti castiga aliati foarte important din punct de vedere tactic. Aliati ce te pot asigura cu asistenta medicala, hrana sau sfori. Din acest punct de vedere, colegii de camera s-au dovenit a fi carti de joc cameleon care atata timp le oferi mediul in care sa-i poti vedea, ii poti controla sau in definitoriu nu au o influenta asupra ta.
In alte cazuri, ceea ce fost cvartet, poate ramane trio, ca in duet sa te simti tradat si sa fii tu solo- uno. Se intampla de aceea ce te invata raceala e sa nu ai incredere in nimeni, pentru ca la orice pas te poti trezi cu intrebarea pe buze: “Et tu, Brutus?”.
Resurse
Atata timp cat existi, mancarea e acceptabila, pentru ca mananci ca sa existi si nu existi ca sa mananci. Fructele au o importanta mare si mai nou sucul de portocale. In rest, daca am vorbit de aliati, incerci sa-i folosesti cat mai mult pe ei in ale gurii si nu pe tine. Din experienta, mai ieftin decat sa mori de foame, e ca altcineva sa-ti faca mancare. Recent, am fost deposedat de flashu meu, deci am fost lasat fara Fotografii de suflet, Muzica de Suflet si Munca.
Dar ce ma invatat un eveniment ce sa intamplat acum doi ani in noiembrie, e ceea ce nu te omoara te face mai puternic, si nu e doar un cliseu, e o realitate.
Se mai zice ca in razboi totul e posibil si poti face ce vrei in razboi. Atata timp totusi cat nu-ti stii ochii adversarului poti lupta linistit fara a fi hartuit in mijloc de noapte. Si asa sunt eu.
Motivatia sau perpetuum mobile
Cine spunea ca un perpetuum mobile nu exista, pot zice ca s-a inselat. Poate nu din punct de vedere material, dar spiritual – 100%. Atunci cand vezi altceva, cand o rutina schimba pe alta, ti se pot reconfirma multe lucruri, si nu doar reconfirma, dar a gasi un card de pasari Phoenix, un punct stabil ce-ti alimenteaza o dorinta si din energia produsa de aceasta dorinta, te alimenteaza si pe tine si iti confera directie si determinare. Si GB, nu e deloc Great Britain sau Gradina Botanica.
Ultima noapte de dragoste, prima zi de razboi ( deja intrat in a 42 zi). Abia astept sa se termina razboiul. Sau raceala. Abia astept 9 Mai-ul meu cu o marja de eroare de 35 de zile.
Pana atunci, sunt cu ochii in patru, invat placerea de a fi mercenar si bati in cuie doctrina realista de razboi importiva la toti. Dar in termeni de pace.
Societatea in care traiesc acum, s-ar putea rezuma la doua mini-filmulete, care ar caracteriza felul in care gandesc si colegii mei de camera si ceilalti indivizi de gen masculin cu care am vorbit. Asa incat te gandesti, cum naiba sa existe schimbare.
Sper sa zambiti si vedeti, poate luati si voi ceva din filmuletele astea:
Lectii private de sex:
si Filosofia Sanilor (country music, mai jos sunt versurile cantecului):
Patru saptamani. Patru saptamani de fericire sau supravetuire. Parafrazandu-l pe Lenin, as spune o Zi a fost un miracol, deja aceste patru saptamani sunt doar statistici.
Timpul trece foarte repede, chiar si aici trece. Rutina deja incearca sa se impuna trecand peste ultimele noastre bariere si lupte. Ca fisurile de la Cernobal. Fisuri ce ne transforma, vrem sau nu vrem.
Intrebarile existentiale nu intarzie sa apara, dar sunt repede inabusite de cruzimea realitatii. De ce eu? De ce aici? Dar daca nu eram eu? O normalitate se intinde peste toti, facandu-ne agenti plecati in misiune. Ostatici sau naufragiati intr-un perimetru bine delimitat.
Nu suntem paziti pentru ca nu avem unde sa fugim. Nu avem gratii iar conexiunea cu lumea din jur ne este asigurata dar si asta conditionata de internet.
Regimul desi pare domol, e unul care se repeta, ciclic ca bataile ceasornicului. Daca ai incerca vreodata sa te auzi vei auzi miscarile ritmice si sunetul ce te face sa strigi cu vocea aceluiasi tic-tac din totdeauna.
Desteptarea. Voluntariat. Ore. YMCA. Oboseala. Masa. Lene. Somn. x7
Uneori mai apare ceva, dar nu are efectul de a ne scoate din hibernarea psihologica in care suntem. O tabara prelungita. O tabara in care parintii nu vor veni sa te ia, o tabara in care nu incerci sa scapi de casa dar ti se aprinde dorinta sa te apropii de ea.
Suntem patru. Patru universuri incercand sa gaseasca un refugiu si un subsol intr-o lume care nu propune nimic iesit din comun. Doar o acoperire si o inductie de grandoare.
Fiecare cu bagajul de sentimente si confuzii, de temeri si dorinte. Necesitati si indoieli. Fiecare cu fantomele ce mereu ne acompaniaza.
Daca am sti ca suntem mici si cineva mai mare are grija de noi, adica se joaca ca intr-o casa de papusi, as spune ca suntem inca in carantina, ca peretii ne sunt plini de oglinzi si cineva din partea ailalta inscrie toate actiunile noastre.
Suntem cobai a unui studiu. Rezultatul scotat sau ce incearca sa descopere – nu stiu. Dar noi suntem in partea in care oglinda ne arata pe noi. Si daca noi privim oglinda vedem ce ne inconjoara si nu ceea ce e dincolo de ea.
Mancarea, ca in orice tabara si cazarma e patetica. Dar o mananci, pentru ca nu ar mai avea rost sa lupti pentru supravetuire renuntant la ceea ce fundamental iti ofera supravetuirea.
Trebuie sa existam si psihologic si fizic. Exista o interdependenta, o legatura ce nu poate fi rupta, iar daca ar fi rupta ne intoarcem iar la supa primordiala. Care, apropo, la sigur avea gustul mult mai apetisant decat orice Burger King, Runza, Taco Bell sau McDonald’s.
Uneori ne simtim intr-un buncher care ne protejeaza de radiatiile din afara, alteori credem ca radiatiile sunt inauntru si noi stam aici pentru a nu infecta pe altii.
Vorbim cu cei dragi, dar legatura se face amorf, aproape impersonal, prin fire si litere ce fug pe monitor. Uneori insensibile alte ori prea seci.
Fiecare din noi, la un moment dat are o criza. Criza ce a fost mai demult inhibata, altele sunt noi-noute. Factorii ce le determina sunt prea numerosi si prea complexi pentru a fi controlati.
Parerea mea e ca trecem. Supravetuim. Chiar de am fi in 1984, Big Brother sau Acid Sulfuric.
Cei ce ne inconjoara, par fi trecut demult de stadiu de larva solitara prin care suntem supusi sa trecem si incontestabil se cred mai larve ca noi. Dar cel putin eu ma cred mai fluture ca ei.
Oare cat de ciudata poate fi intoarcerea nostra la radiatiile natale, la cheagul si aluatul din care am izvorat?
Incercam sa nu ne infectam de zombism, de aceea ne avem unul pe altul si incercam sa fim indiferenti la ceea ce se intampla. Dar nici asta de multe ori nu putem controla.
Cei de dincolo de oglinzi, pe langa fantome, incearca sa ne arunce si cadavre din trecut, de a ne face vinovati de crime ce sunt demult trecute. De obsesii ce ar mistui rutina si de a ne transforma in pustnici. Din cvartet in dueturi apoi solo.
Experimentul prin care trecem. Stadiul asta de inconstiinta, coma culturala. Stadiu de homo-larva multi il numesc Soc cultural. Eu zic ca e doar o denumire aleaorie. Nu poti cuprinde Big Banguri cu notiuni de frunza.
Suntem patru. Suntem patru deja de patru saptamani. Suntem de la A la Z. ( Alex, Anora, Armani si Zara).
Suntem iceberguri ce asteptam Titanicuri. Suntem un patrat triunghiular ce multi il numesc Bermude.
Suntem noi intr-o lume noua. Dar mai suntem si oameni ce-si dau propriile lupte.
Atat din West. Dupa cum ati mai vazut, nimic nou pe aici. Doar suflete ce cauta dez-ratacire!
Zi de Duminica. Zi pentru teme. Dar oare cati dintre noi au motivatia sa o faca. Oare nu fiecare ne uitam la ceas si zicem, ei mai am vreo 5 ore pana ma culc, reusesc sa-mi fac temele. Amanam chestia asta de parca ar fi nu stiu cat de complicat. De fapt nu e deloc complicat, doar ca atunci cand nu ai motivatie e ca o chestie care iti sta in gat. Si ai fi gata sa faci orice numai sa nu te apuci de scris sau de citit.
Ba chiar te apuci de curatenie, duci gunoiul. Incerci sa te gandesti ca e timpul sa-ti faci tema. Apoi te gandesti ca mai ai timp si ar fi dragut sa te apuci de gatit. Dupa ce papi frumos, vrei ceai. Bei ceai, zici ca mai ai timp. Decizi sa tragi un pui de somn, ca sa fii mai in forma cand iti faci tema.
E aproape ora 1 noaptea, tema nu e facuta, pentru temele de a doua zi te gandesti ce scuze sa gasesti. Chestia asta e valabila si pentru oamenii din licee cand si din universitati. Pentru temele ce au un deadline mai tarziu, zici ca mai ai inca vreo 3 zile sa le faci. Si uite asa, nu inveti daca nu ai motivatie.
Eu iata ma aflu intr-o fix asa situatie, incerc sa-mi fac tema la Marketing Communication de vreo 5 ore cred, si inca nu am scris un cuvantel, nici mai vorba ca am citit ceva. Totusi de cand ma aflu in HAMerica, de foarte multe ori am auzit fraza: Just Do It. Si nu ca as vrea sa fac publicitate la Nike, rectific Mike compania originala chineza. Dar m-am gandit sa caut ceva in legatura cu sloganul asta sa ma ajute sa-mi fac tema.
Pey bine, am gasit ce vrei, numai nu teme pentru acasa.
Deci deschidem maratonu cu o imagine care cred ca daca ar fi chiar un afis publicitar adevarat, ar crea un scandal destul de mare, pentru ca e cam ofensator pentru locul unde ma aflu, dar pentru mine acum e amuzant.
Apoi, daca ma gandesc, ca multi spun mai bine mor decat imi fac tema pentru acasa, va propun Colectia Sinucigas-Emo, Just Do It.
Pentru ca nici cei ce au unele probleme de sanatate, sau nu le au dar simt nevoie sa faca anumite nevoi. Just Do It, raspunde si la aceasta problema. Uneori chiar, si chiar foarte explicit. Si pentru ca sa nu fie nici un fel de discriminare intre 2 nevoi fiziologice fundamentale. Just Do it propune:
Pentru cei care spera ca poate nu vor face nimic, sau cauta ajutor nu stiu pe unde. Adica asa mult graita majoritate de indecisi, Just Do It, vine si aci cu niste sugestii bi-contextuale si meta-fizice. Cu intruziuni spre cerebelul deshidratat de lenevie cronica care indubitabil spera sa se transforme dintr-un bostan in caleasca Cenusaresei.
Let the Just do it be with you
In fine, voi cititorilor, la sigur aveti si voi teme. Si ce faceti in schimb? Va uitati cum ma chinui eu sa-mi gasesc motivatie sa-mi fac temele si in acelasi timp va ofer spatiu in timpul lasca mai am timp de teme. Deci mana pe pix, tastatura sau cum va mai faceti voi temele si spor la treaba.
Va doresc ca atunci cand ve-ti termina de facut temele, va veti simti impliniti. Nu asteptati ca deadlin-ul sa va bata la usa ca sa va motiveze. Totusi va doresc ca in final sa fiti fix asa: ( sugestie deasemenea Just Do It):
Sunt sigur, ca multi cred ca atunci cand pleci sa inveti undeva peste hotarele propriei tari, nu ai motive sa nu fii fericit. Nu ai motive sa ai momente de tristete sau dor. Nu ai motive pentru ca pentru multi esti in Paradis. Si ce obiectii mai poti sa ai cand ajungi undeva unde altii doar viseaza. Dar ce vreau sa spun, cu toti suntem oameni. Acasa fiind sau undeva departe. Avem cicluri care se repeta. Avem momente cand suntem sus. Si avem momente cand chiar am vrea sa renuntam la tot pentru a ne intoarce. Nu pentru ca ar fi aiurea acolo unde esti, dar realizezi atunci legatura cu locurile tale, unde poti pasi si sa nu te simti strain. Unde altii raman surprinsi de ceea ce faci si cum faci, si nu, tu nu intelegi de ce unii fac una si nu alta, de ce e asa sau nu e asa. read more…
Rasfoind azi vechea mea pagina de pe netlog, regasii o povestioara ce am publicat-o cam prin 2007, si care e din Seria de Carti preferate pentru suflet: Supa de Pui (asta sa fac un pic de publicitate, totusi daca am adus vorba, cine vrea sa-i aduc o editie in engleza din State, poate sa-mi spuna, pentru ca le gasesc foarte ieftin la Vanzarile de Garaj de aci). Si m-am gandit sa o pun si pe blog, sa va delectati si voi si mai stiti poate sa va fac pofta de “Supa”.
Supa de Pui, cartea a 8, cap. 5, pag. 192, versiunea romana
WC
O profesoara din Anglia cauta cazare in Elvetia. L-a rugat pe directorul scolii din oras s-o ajute sa caute un apartament potrivit. Gasind ceea ce cauta, femeia s-a intors la Londra, sa-si aduca hainele. Si-a amintit ca nu vazuse baia din aparatment, sau, asa cum o numea ea, W.C.-ul. I-a scris directorului scolii sa-l intrebe daca exista un WC in apartament sau in afara acestuia.
Directorul, necunoscind expresia englezeasca, era foarte dezorientat si se tot intreba la ce se referise profesoara, fara sa se gindeasca nici o clipa ca era vorba despre baie. Pina la urma, acesta i-a cerut sfatul preotului. Cei doi au ajuns la concluzia ca femeia se referise la Wayside Chapel. Dupa citeva zile, profesoara a primit urmatoarea scrisoare:
“Draga doamna, WC-ul se afla la 14 km distanta fata de casa, in inima unei paduri supe
rbe. Poate gazdui 150 de persoane si e deschis martea, joia si simbata.
Unii oameni isi aduc mincarea cu ei si petrec o zi intrega acolo, Joia se cinta la orga. Acustica e foarte buna. Pina si cel mai slab sunet poate fi auzit de toata lumea. Ar fi interesant de spus ca fiica mea l-a cunoscut pe sotul ei la WC. Acum stringem bani ca sa tapisam scaunele. Consideram ca acest lucru e necesar, dat fiind faptul ca scaunele actuale au gauri in ele.
Sotia mea, find intr-o stare delicata , nu poate merge la WC in mod constant. Ultima oara, a fost acum sase luni. Fireste, ea sufera cumplit fiindca nu poate merge mai des.
Acum inchei spunindu-va ca as dori sa va simtiti cit mai bine la noi. Sunt dispus sa va pastrez un loc, fie in fata , fie linga usa principala, cum preferati.
Zilele trecute, am postat pe facebook o fotografie cu mine si intentia mea de a ma delecta cu un sutien rosu. In urma comentariilor de acolo, am realizat ca nu am idée cum se calculeaza marimea lor. Ca nu stiu ce marimi exista si ca daca as vrea sa fac cadou o pereche, asa da-o cu totu in bara.
Cand te gandesti, ca atunci cand cumperi un tricou iti smulgi parul din cap nestiind ce marime sa iai, asa ca imi inchipui cum este cand vrei sa faci cadou o pereche de sutien. Deja parca vad imaginea, te duci la persoana ce deserveste si iti expui intentia ta de a cumpara ceva dragut pentru o persoana draga. Apoi ramai stupefiat cand esti intrebat ce marime poarta persoana draga. Atunci incerci limbajul prin semne, trecand de la codul Morse spre orice cod ce ar putea reflecta ceva. De parca ai juca pantomima sau esti la un interviu pentru slujba de mim. Si cu toate stradaniile tale de a nimeri marimea potrivita tot s-ar putea sa ajungi la concluzia ca marimea chiar conteaza, mai ales acea corecta!
Totusi pentru a ma lumina am facut un pic de sapaturi alaturi de prietenul nostru negresit si loial si cu adresa stabila Google. Asa ca daca sunteti interesati sau nu, daca stiti mai multe si vreti sa ne versati si pe noi, puteti citi si completa. Iar pentru cei neinformati – Un om informat e un om cu sutien la cap!
Despre marimi.
In achizitionarea unui sutien corespunzator, trebuie sa consideri 2 dimensiuni:
* circumferinta toracelui
* dimensiunea cupei
Pasi:
1. Masoara de jur imprejurul toracelui, chiar sub sani. Este prima dimensiune de care ai nevoie. (ex: ai 80 cm)
2. Masoara apoi circumferinta toracelui, dar la nivelul sanilor (apel la celebrele masuri 90-60-90). Scade din noua suma dimensiunea toracelui; vei obtine un numar care variaza intre 1 si 12 cm sau in cazuri extreme, mai mult. (exm ai 90, din care scazi 80 cm si deci ramai cu 10 cm, care conform graficului de mai jos reprezinta cupa D).
Pentru fiecare unitate de diferenta obtii cate un tip de dimensiune a cupelor. Cu alte cuvinte, daca diferenta este 2,5 cm, inseamna ca e A la cupe, daca diferenta e 5 cm, B, daca e 7,5 cm, C etc.
Calculator Marime Sutien <—- Link aici
Convertor Marime Sutien <—- Link aici
Graficul dimensunilor la cupe:
2,5 cm diferenta : A
5,0 cm diferenta : B
7,5 cm diferenta: C
10,0 cm diferenta:: D
12,5 cm diferenta: DD (E francez)
15,5 cm diferenta: DDD (E European, F francez)
17,5 cm diferenta: DDDD
20,0 cm diferenta: FF
In sistemul de inci ( 1 inch = 2,5 cm), se calculeaza un pic altfel.
De ex. La fel cum am spus si mai sus, prima cifra care o calculezi e cifra cutiei toracice, astfel de ex daca rezultatul a fost 27, la acest 27 adaugi 5, si ramai cu cifra 32 la cutia toracica, daca la masurotoarea cutia toracice este de 33 sau depaseste aceasta cifra, adaugi doar 3.
Apoi, masori “partea voluminoasa” a bustului, adica cam acolo unde e cel mai inalt varf al masivilor vostri mamari, si de ex. rezultatul e 34, in acest caz, diferenta dintre 34 si 32 va fi 2, pentru fiece inci se adauga o litera, adica:
1 inch =A, 2 inch= B, 3 inch= C, etc.
in acest caz masura ar fi 32B
Pentru mai multe explicatii, urmariti materialul de mai jos.
Fetele deobicei nu prea au problema asta daca se adreseaza la un magazin specializat de sutiene, dar daca totusi folositi altceva si altundeva de a procura, ar trebui sa va stiti masura, iar baietii masurati fetele cand dorm. Dar aveti grija, sa nu se trezeasca atunci cand, ori folositi metru pentru a masura, sau daca nu aveti, ata pe care mai apoi o veti masura cu rigla.
Fetelor daca va treziti si iubitul sau sotul e in mana cu o rigla, un foarfece si o ata, el doar incearca sa va afle marimea la sutien, asa ca nu va speriati!
Deja e o saptamana de cand nu am pus piciorul pe plai mioritic. Nu mi-am bagat piciorul in treburile mici ce le faceam acasa. Pare mult, pare putin – nu stiu. Nu stiu cum mi le voi aminti cand va trebui sa plec. Doamne!, ma gandesc deja la plecare. Si totusi nu ma vad plecand.
Sunt multe lucruri care imi lipsesc. Aici doar ceaiul de dimineata, de amiaza, de seara, de la ora 5, de inainte de culcare, de dupa dus imi mai aminteste de masa de acasa. Vreau ceva gatit. Vreau ceva facut de fratemiu, asa cum face el, mai crud pe alocuri, mai ars pe alte locuri, dar fierbinte! si nu din cuptorul cu microunde.
De la acest cuptor, ma intreb MicroDeCE, americanii mananca asa. Ugradul din Georgia are deja probleme cu colegul lui de camera, care e cam 27 de mine si care ii mananca produsele lui. read more…
Asa, nu stiu pe cat va va fi de folos ceea ce voi spune, eu voi relata din experienta mea si ce credeti ca e bine sa luati, fiti oaspetii mei si luati, ce credeti ca e depasit sau prea personal. Ori va amuzati ori criticati. Cam asta, deci cum spunea nu stiu cine, sa incepem cu inceputul.
Dat fiind fapt ca suntem in timpuri grele economice si nu prea cred sa se intample vreo minune astfel incat zborurile directe din Moldova sa fie mai ieftine ca in alta parte va spun ca marele si lungul voiaj incepe cu trenul. read more…
-ro_blue.png)
