Zambesc, deci sunt trist

Eu azi is trist, nu prea inteleg de ce, se apropie momente importante, dar eu simt ca ceva se rupe in mine, in increderea mea in nu stiu ce. Ma uit in jur si nu vad de ce sa ma pot anina pana a ajunge la urmatoarea statie. As plange acum, sincer as plange, iar motivul nu cred ca as putea sa-l deslusesc. Ma simt pierdut undeva prin cele 7 culori ale luminii, dar nu ma simt alb, dar negru. Nu as vrea sa spun ca vreau acum sa fiu fericit. fericirea imi pare acum straina. As vrea mai mult sa planga, sa strig, sa planga in hohotele sufletului meu pentru ca asta poate m-ar linisti. Cred ca vreau liniste, vreau sa fiu singur si neinconjurat de nimeni. Pentru ca fiind printe atatia mi se accentueaza teama de ceva. Mi-e frica, dar nu pot sa identific de cine sau de ce mi-e frica.

Azi sunt trist si as vrea doar sa stau tolanit in tristetea mea, sa ma complac in ea, caci lupta mereu impotriva ei nu face decat ca ea sa revina de fiece data cu o provocare mai mare decat o pot duce. Dar de fiece data ma descurc, azi am decis sa fac pace cu tristetea si sa o domesticesc. Sa invat de la ea si ea sa invete de la mine.

Nu cred ca vreau dragoste acum si hormonii is la locul lor. E ceva mai mult sufletesc. Simt vid, iar cand vreu sa-l ating realizez ca nu e nimic acolo. Nimic palpabil, doar un spatiu gol. Nu spun ca sufletul nu exista. El e acolo, dar imi pare ca ce era acolo si imi da energie a disparut, a devenit invizibil sau ochii mei nu mai au proprietatea de a vedea.

Nu vreau nimeni sa sara acum in ajutorul meu sa-mi ridice dispozitia, nu vreau sa vorbesc. Nu vreau sa ma intrebe cineva ce se intampla, pentru ca nu se intampla nimic. Pur si simplu nimic.
Iar eu raspunsuri la intrebari n-am pentru ca nu-mi pasa de intrebari.

Nu sunt macar dezamagit. Nu ma simt distrus si nu ma simt ranit. Doar o durere ofilita pentru ca nu doare doar inghimpa in aducere aminte.

Lucrurile importante imi par lipsite de continut, dar nu inseamna ca nu-l au. Doar ca as putea sa renunt la ele. Dar nu renunt pentru ca printre genele de indiferenta stiu ca imi vor fi de folos.

Vreau sa dorm ca tristetea sa poata sa-mi vorbeasca, sa stam la taclale pan dimineata, sa-mi povesteasca despre dansa si de ce e trista. Eu nu vreu sa vorbesc acum, eu vreau sa ascult.

Vreau sa ies din mine sa pot sa ma manipulez si sa rad de mine. Mey, ce amuzant ar fi. Dar eu zambesc, pentru ca desi eu acum sunt gol, si ar trebui sa mananc mere, am un vis, care ma pastreaza palpabil si rational.

Ati zambit vreodata din tristete? Ati baut vreodata un ceai si sa-l simititi trist dar sa va placa?

Azi sunt trist si azi m izolez, ma duc in grota mea cu fluturasi preistorici, si ii fac un tur tristetii, aratandu-i chestii ce nu le-a vazut. Vreau sa-i vad reactia, sunt sigur ca va zice ca e trist. Iar mie o sa-mi placa comentariul ei.

Eu sunt bine, nu vreau sa va faceti griji, pe bune. Nimic rau nu se va intampla, si eu voi fi mereu Alex pe care il stiti.

Azi soarele e trist, norii sunt tristi, zambetul e trist… azi Acasa la Fluturas e trist, dar azi e azi. Azi e 23 februarie 2010, dar trist e azi.

Maine sunt sigur ca voi avea alt musafir, dar pana vine acela, ma bucur de musafirul de azi.

Eu azi seduc tristetea, azi fac dragoste cu ea!