Skip to content

Noapte cu lumini şi fluturi

Iunie 22, 2013

4

De cele mai multe ori noi reuşim să ne planificăm timpul. De ex. ştii că până la vreo 23 stai în oraş, pe urmă te duci acasă, un duş, un ceai, procrastinare până la 3 dimineaţa.

Sau ştii că mâine seara trebuie să ai o şedinţă, apoi o bere, apoi o terasă nu ştiu unde. Adică scenariul la tine în cap e bine cunoscut, şi ai putea merge şi pe pilot automat.

Uneori însă se întâmplă lucruri neprevăzute. Te sună cineva şi îţi spune: „Hai în 5 minute cu noi, ne ducem în Odesa, sau la pescuit, sau orice”.

Şi atunci eşti pus în poziţia să alegi repede, între planificarea fără riscuri care o ai, cu responsabilităţi, cu angajamente, cu promisiuni date, sau între a alege ceva ce nu-i ştii rezultatul şi consecinţele, între ceva care ar putea să-ţi placă sau nu.

Teoretic, majoritatea din noi, ar spune că ar alege a doua varianta fără măcar a gândi. Practic, atunci când suni pe cineva şi spui, hai peste o oră undeva, sau hai să jucăm ceva, sau nu vrei pe 3 zile cu cortul. Majoritatea răspunsurilor sunt: „Nu pot că am promis, da nu sunt pregătit, sorry, sunt ocupat, aş vrea, dar am spus că, etc”. E greu de a ieşi din zona de confort.

Hai la poze

Trecând peste acestă degresiune lirică. Într-o seară când eu mă gândeam că mai am 20 min până prin prind ultimul microbuz spre Buiucani, mă sună Jiji (un prieten bun şi coleg de grupă).

Şi-mi spune: „Hai să facem nişte poze faine, am o idee pentru Piramisa, locul unde el PRşte”. Şi eu am acceptat.

Apoi am umblat vreo jumate de noapte prin Chişinău. Pe la locul de la Ciocana unde oamenii parchează maşina cică să se uite la lună. Am fost pe la Aeroport, pe la Băcioi, unde pe la 3 de noapte, s-a oprit o maşină, să ne întrebe ce fel de aparat de fotografiat avem, şi să ne dea cartea lui de vizită cică el tot se ocupă cu fotografia.

Ce a ieşit din acea seară vedeţi mai jos.

6

5

4

3

2

1

7

Nu ştiu cum se numeşte tehnica asta, unde aparatul fotografiază cu viteză foarte mică iar cineva pe la spate îţi desenează diferite lucruri.

Şi desigur nu uitaţi să vizitaţi pagina Piramisa.

4 comentarii leave one →
  1. Iunie 22, 2013 13:27

    Eu cred ca raspunsul la asha intrebari depinde de persoana care propune. Daca te cheama cel mai bun prieten, ai sa mergi daca n-ai ceva megaserios planificat. Apropo, eu tot am fost la aeroport shi pe dealul de la Ciocana intr-o seara, dar era semi-planificat shi cu fotik simplu. A fost vesel.

    • Iunie 22, 2013 13:38

      La un moment dat si buni prieteni spun asa, si eu spus la buni prieteni

  2. vasea permalink
    Iunie 22, 2013 15:40

    Light painting / Light graffiti

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: