Skip to content

Operațiunea ”Romanițe”

Aprilie 27, 2013

romanitze6O alee plină de romanițe – așa trebuia să arate dimineața Aleea de pe Bulevardul Mircea cel Bătrân.

După câteva săptămâni de tăiat, lipit și stat la șezătoare la Papergirl, 2152 de romanițe erau planificate să-și găsească locul pe urnele de gunoi de la Ciocana. Acum romanițele sunt subiect de discuție la sectorul de poliție de la Ciocana.

Cel mai amuzant ar fi la un viitor interviu pentru un serviciu nou sau o bursă, și ar veni întrebarea: ”Ați fost reținut vreodată de poliție?” Și tu să spui: ”Desigur, o dată lipeam romanițe pe urnele de gunoi de la Ciocana”.

Armata romanițelor

Cred că nu am planificat bine operațiunea, dacă vreodată veți vrea să faceți așa ceva, nu vă alegeți un loc patrulat permanent de poliție.

Oricum, seara cu o zi înainte, ne-am găsit un locușor unde să ne odihnim până la vreo 3.30 dimineața, pe urmă în grupuri operative a câte doi oameni, eram înarmați cu sute de romanițe și lipici și operam pe aleea Mircea cel Bătrân.

După ce deja aveam vreo 12 urne cu romanițe, patrula de poliție MAI 9656, în frunte cu Alexandru Țurcan, ne-a tăiat din avânt, și ne-au luat numele și prenumele. Cu condiția că le scoatem, pentru că a doua zi toți polițiștii de la Ciocana îmbrăcați în civil aveau să culeagă floricele pe alee (ar fi arătat amuzant).

Trebuia să vină grupul operativ să facă poze și să facă proces-verbal, dar cred că asta suna prea neserios pentru un grup operativ, și, alte evenimente în lumea interlopă de la Ciocana nu sunt (ceea ce bucură dacă e așa, că unicul fel de infracțiune din Moldova este vandalismul cu romanițe).

romanitze4

”Oamenii normali de 23 ani, sâmbătă noaptea, nu lipesc romanițe (polițiștii foloseau termenul de floricele), dar stau cu prietenul/prietena și mai leagănă câte un copil.

Mai curat și mai ușor, cu așa un ajutor

Scoaterea romanițelor a însemnat o faptă bună pentru aleea de la Ciocana (un fel de lucrul în folosul societății), pentru că cele 12 urne de la Ciocana nu cred că au fost mai curate vreodată. Înarmați deja cu cârpe, detergent și apă, în grup operativ de mai multe persoane am făcut urnele  -lună, plus că afară era lună plină.

romanitze5

Acum mă gândesc că dacă planificați așa ceva, trebuie să verificați care sunt drepturile și să știi ce anume încalci, și să știi unde polițiștii își îndeplinesc atribuțiile și unde le depășesc.

Deși înțeleg că dacă operațiunea ar fi reușit, romanițele, nu ar fi stat mult acolo. Ori le scoteau oamenii de la salubritate, sau polițiștii, dar oricum rămâne un gust amar când o chestiuță interesantă nu-ți reușește. Și mai ales că acum ne sună întrebarea ”Și ce facem cum 2.000 de romanițe?”

romanitze3

Pe locals.md scrie că Orașul nu ne aparține, dar eu cred că aparține parcărilor ilegale, gunoiului aruncat pe unde vrei, gropilor și străzilor neiluminate (idee de loc de artă urbană).

Data viitoare ne vom îmbrăca în unicorni sau veverițe sau bătmăni, deja la alegere, and we gonna poop rainbows.

PS: Drept se spunea, să-i dăm Cezarului ce aparține Cezarului, și să punem acolo romanițe.

romanitze1

romanitze2

8 comentarii leave one →
  1. Aprilie 28, 2013 15:49

    De scris cuvinte de 3 litere shi de facut treaba mica in subterane se poate, da daca vrei sa faci street art, te inshfaca mentura. Jite😦

    • Aprilie 28, 2013 20:31

      #ei lasă, treb amu de gândit la ceva mai creativ ș mai mentura-friendly

  2. Aprilie 28, 2013 21:25

    lovely🙂 :*❤

  3. Aprilie 28, 2013 22:18

    Foarte frumoasa inițiativa, dar păcat ca va dura pana la prima ploita🙂

  4. Aprilie 29, 2013 13:26

    şi cum încalci legea dacă lipeşti romaniţe pe urne de gunoi ? … mai pe înţeles … UNDE ASTA E SCRIS ? … ehhh … păcat … chiar e frumos şi dacă aş fi văzut aşa ceva la sigur îmi lumina ziua!

  5. Claudy permalink
    Iunie 17, 2013 13:22

    CODUL PENAL
    AL REPUBLICII MOLDOVA
    Capitolul XIII
    INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII
    PUBLICE ŞI A ORDINII PUBLICE
    Articolul 288. Vandalismul
    (1) Vandalismul, adică pîngărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum şi nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.

    P.S. actiunile voastre nu pot fi catalogate nicidecum ca acte de vandalism. Da, rau cind nu stii la timp ce sa raspunzi oamenilor legii, mai ales ca acestea iti incalca drepturile.

Trackbacks

  1. Flori pe gard | papergirl moldova

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: