Skip to content

COOLecții

Iulie 29, 2011

V-ați aflat vreodată când călătoriți în postura de a cumpăra vreun obiect care ar fi perfect pentru o coleție care o aveați și totuși să nu știți dacă veți avea bani de cină pentru mâine?

Oricât de mult nu am spune că timpul este bani, noi îl cheltuim foarte mult pentru lucruri ieftine pentru alții, și nu doar timp, dar și resurse financiare, nervi și spațiu.

Dar totuși asta ne face fericiți, ne motivează ca să avem alt randament în lucrurile majoritar acceptate ca fiind importante. Colecțiile de cele mai multe ori ne face fericiți, pentru că ele sunt acel Drive de care vorbea și Freud, acel catalizator care ne definește și ne diferențiază de ceilalți.

Colecțiile mele

Eu mereu am fost o persoană care am colecționat ceva, și cred eu, că anume asta a dus un plus la curiozitatea pe care o am, la ambiția mea, perseverența și la multe cunoștințe ce le am. Atât la nivel geografic, tipuri de ceai, proiecte, simboluri și sentimente.

Fiecare colecție e un almanah de obiecte ce vorbesc de la sine și fiece piesă din colecție are povestea sa. De parcă ne-am investi amintirile în obiecte ce ulterior vor avea o imensă valoare. Lucruri mult mai importante decât banii. În filmul Richie Rich, anume amintirile le păstra familia Rich în safeu și nu banii. Ei ziceau că pentru bani există bănci.

Monede

Monedele am început să le colecționez pe când eram clasa a opta, și la baza ei au stat o monedă din  Iordania, una din Tunisia și una din Turcia. Atunci am început a fi fascinat de călătorii, și acum când întind toată colecția mea pe podea și mă uit la ea, simt că am întreaga lume la picioare, picioare care se vor duce în întreaga lume.

Acum am undeva 160 țări și peste 1000 de monede, de pe toate continentele, din țări care nu mai există oficial (Uniunea Egipt-Siria, Malaya sau Borneo) și din regiuni care nu sunt considerate țări propriu-zise (Nagorno-Karabach sau Tibet). Cea mai veche e din 1820 din Antilele Olandeze. Am deasemenea toate monedele cu state ale SUA și eurocenți din tot UE-ul. Eu mă mândesc cu ea, și dacă cineva ar vrea să mi-o cumpere eu nu aș vinde-o.

Hârtiuțe de la ceai

Asta am început-o prin clasa a șaptea din interesul cât de multe ceaiuri diferite vom bea, și așa ele an cu an s-au înmulțit, eu am început să călătoresc și am găsit și alte ceaiuri, așa am învățat distincția dintre aroma Scotish Breakfast sau English Breafast, așa am băut ceai Rasputin care e o combinație între toate ceaiurile posibile, și așa pentru mine ceaiul nu se împarte doar în negru, verde sau roșu.

Am peste 100 branduri și 400 hârtiuțe diferite din țări diferite și limbi diferite, de asemenea e interesant cum evoluează imaginea unui brand, din punct de vedere grafic pe o hârtiuță de ceai.

Abțibilduri cu fotbaliști

Am început a colecționa în 2002, de la campionatul mondial din Coreea de Sud și Japonia, și am fotbaliști pe care acum puțini își mai amintesc de ei ca Lilian Thuram, Elber, Efemberg, Mendieta sau Tafarel. Oameni care au făcut istorie și care au făcut lumea să plângă sau să sară în sus de bucurie. Persoane care jucau încă din plăcere și nu doar de fațadă. Din 2002 până în 2006, am reușit să colecționez vreao 400 cartonașe, și 800 abțibilduri cu jucători ale vreo 50 de naționale, cei mai buni jucători din lume. Când te uiți printre ei, poți vedea istoria fotbalului în miniatură și desigur înveți să le pronunți numele corect.

Magnete de bucătărie

Am început să i le aduc cadouri mamei din locurile unde mă duceam, când am venit din SUA, i-am dat mamei magnetele, ea a calculat și mi-a zis că-s nebun că am cheltuit peste 200$ pe magnete, dar eu nu observat suma asta așa puțin câte puțin, cel puțin acum când îmi văd frigiderul îți pot povesti istoriile mele din călătorii de parcă s-ar fi întâmplat acum 5 minute, cu lux de detalii.

Brățări de plastic

Unii au tatuaje peste tot, unii au cercei peste tot, eu am peste 60 de brățări de plastic. Brățări care îmi spun povestea doar uitându-te la mâinile mele. Avantajul e că așa poți începe o discuție mult mai ușor și oamenii mereu sunt interesați de ele. Și nu, nu le scot nici atunci când dorm nici atunci când fac baie. Nu știu când voi renunța la ele și nu le voi purta, dar până atunci mereu când voi găsi una nouă mă voi bucura, cea mai recentă e una roz din Ucraina, pe care scrie: Rămâi om! Mi-a dăruit-o o persoană din Norvegia care a vizitat Ucraina.

Vize

Nu aș spune că eu sunt tare bucuros că avem nevoie de vize peste tot unde ne-am duce, desigur cu excepția Malayesiei, CSI, Costa Rica și Ecuador. Totuși când mă uit la vizele mele cu poze total diferite, parcă sunt mai mulți oameni care călătoresc cu același pașaport, atunci mă apucă nostalgiile. Fiecare viză înseamnă pe lângă călătoria propriu-zis, dar și un teanc de hârtii, rânduri la ambasade și programări, și oameni și momente.

Vizele nu fac decât să-mi amintească de fiece zâmbet ce l-am văzut, așa că ar trebui să avem un pașaport unde să colecționăm zâmbete, așa am simți cum întreaga lume zâmbește.

Colecția Pokemon și Arborele lumii

Când a apărut Pokemon am început a colecționa Pokemon, și o făceam pentru colecție și pentru descoperire, deoarece fiecare număr nou, era un animăluț nou și calități noi. Apoi am crescut mai mare, dar aveam pokemonii de la #00 până la #151 toți iar de la #152 până la #250 îmi mai trebuie vreo 30. Acum apar generații noi de pokemoni dar nu mai sunt ca primii, care au fost și prima mea afacere, de asemenea fix așa am învățat elementele chimice în clasa a șaptea, deoarece știam toți pokemonii pe de rost, și asociind un pokemon cu un număr și cu un element îl memorai mai ușor.

Apoi colecțiile sunt și bune lecții de memorie, pentru că mereu trebuie să ții minte nume, locuri, detalii pe care restu nu le știu și asta dezvoltă și creativitatea.

Iar de la pokemoni am început a colecționa Arborele Lumii pe care mi-l cumpăram cu banii făcuți din afacere pokemon, am acasă doar 3 mape și vreo 90 de numere, pentru că a apărut Google-ul și acesta era mult mai eficient, și totuși în caz că totul se va stinge vreodată, eu acasă am o mică enciclopedie din care copii mei poate vor învăța ceva.

Unii mai colecționează pietricele de acolo de unde au fost, sau cărți poștale, sau păhăruțe pentru vodkă, și toți o fac nu pentru a câștiga premii sau concursuri, ci o fac pentru plăcere personală, o satisfacție care e greu să o expui și doar un colecționar pe alt colecționar l-ar înțelege.

Așa deci, spune-mi povestea ta, tu ce colecționezi?

Anunțuri
16 comentarii leave one →
  1. nabiyafly permalink
    Iulie 29, 2011 22:06

    ahhhn ce-mi place postul acesta, în primul rînd felicitări pentru incredibele tale colecţii, eşti un om de invidiat, mai ales de către mine pentru colecţia de monede ))))
    eu colecţionez monede, la început m-am bazat pe vechime, dar mai apoi m-am extins spre a colectiona monede din diferite ţări, nu este una foarte impresionantă, însă sunt foarte mîndră de ea, iar cînd le intind pe podea simt aceiaşi senzaţie scrisă de tine

    • Iulie 30, 2011 12:51

      pot schimba daca vrei

    • nabiyafly permalink
      Iulie 30, 2011 21:16

      mersi de ofertă, dar mai bine lasă-mă să mă „chinui” eu mai departe cu colecţionarea lor, stîngînd singurică, că doar astfel îmi îndeplinesc visul să şi călătoresc şi strîng monede

    • Iulie 30, 2011 21:54

      deja cum vrei

  2. Iulie 30, 2011 12:54

    Cărţi poştale, Calendare, Pietricele şi Arborele Lumii tot tot 🙂

  3. Iulie 30, 2011 13:26

    hahaha!! supeeeeer!

    eu colectionam carti postale, calendare, si am mostenit colectia de monede de la strabunelu 🙂 colectia de monede e una rather modest si mai mult axata pe CSI, eu am mai adaugat pe urma din peripetiile mele ne-numeroase.

    si da, chiar de nu am eu colectie, ii cumpar mamei cu sfintenie magnete pentru frigider si farfurii din toate orasele mari in care ma duc :)))) stiu despre ce feeling ai vorbit in ultima fraza!

    • Iulie 30, 2011 14:18

      eu aș vrea să-ți văd farfuriile+

  4. Iulie 31, 2011 02:46

    Eu,colectionez ciorapi, cercei si magnete 😛

  5. August 1, 2011 21:55

    am tot Arborele Lumii (+ l-am şi citit, nu doar colecţionat xDD )

    + multe multe memorii, gânduri, albume cu fotografii (nu doar mape în calculator), cuvinte, stări, gusturi.. memorii.

    • August 1, 2011 22:18

      eu colecționez ș vizite la WC oriunde mă duc+

    • August 2, 2011 01:25

      sh? cate ai colectionat pan acu? :>

    • August 2, 2011 01:52

      de la trenuri levâie, la Bellagio, Muchen sau Heathrow UK+

  6. August 1, 2011 22:37

    calendare, monede, jucării din Kinder Surprise xDDD

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: