Skip to content

Corina Skorpia Vodă

Mai 24, 2011

V-ați gândit vreodată unde ați putea întâlni oameni care au un impact crucial în viața vostră?

Eu am întâlnit-o pe Corina într-o ploioasă dimineață de 6 martie, 2009 în fața Casei de cultură USM. Venisem ambii să dăm testul TOEFL pentru Ugrad. Ulterior ea avea să ia 627 iar eu 597, dar nu-i pe asta.

Atunci cei care eram acolo ne-am schimbat numerele de telefoane, și deoarece telefonul meu era descărcat, am scris numerele pe o foiță care desigur întâmplător am pierdut-o.

Am recăpătat contactul cu Corina datorită faptului că mă numesc Alex și numele meu începe cu A și datorită la asta la majoritatea pot fi în capul listei numerelor de telefoane. Într-o zi când veneam de la o conferință de presă de prezentare a exit-polului, telefonul mi-a fost bombardat cu pestre vreo 20 sms-uri goale, trimise întâmplător. Apoi Corina a încercat să-mi demonstreze că she is not a stalker, și eu am crezut-o.

Interesant e că a doua oară când am văzut-o, iarăși ploua, eu mă duceam la CUC (atunci prima dată am câștigat o etapă în divizii), iar Corina mă aștepta în fața la Unic să-i dau o copie la forma medicală pentru Irex, și așa am început să vorbim din când în când sau mai ales când Corina învăța pentru examenul de filosofie.

Corina Around the World

Un lucru interesant e că Corina e persoana care am întâlnit-o în cele mai multe puncte geografice. Am văzut-o în Chișinău, am văzut-o în Wausau, am văzut-o în Chicago, am văzut-o în Chevy Chase și desigur am alergat și prin Washington, DC.

Corina scrie versuri tare tare tare aproape de suflet, când am fost la ea în Wausau, pe ascuns am copiat vreo câteva, dar acelea au rămas în laptopul meu din USA, de asemenea de la ea am auzit cântecul I will never love you more, când l-a postat pe blogul ei. Eu îi urmăream blogul, dar acum ea din păcate de tare mult timp nu a postat nimic.

Corina a mai fost o dată Acasă la Fluturaș, și atunci ugrazii abia ne descopeream unii pe alții.

Wausau

Mereu am zis că atunci când îți aduci aminte de momente de acum 1 an par mult mai aproape de suflet decât momentele de alataieri. Așa pe când eram în USA, Corina m-a motivat să fac prima mea călătorie, după asta voi deja ați văzut că nu mă mai pot opri.

În Wausau, Corina mi-a vorbit despre colega ei de cameră iubitoare de vaci, tot acolo am încercat să o învăț pe Corina să joace biliard, și când mă uit acu în urmă, Wausau was so close to heart. Wausau a fost și locul unde am început să fac un lucru pentru prima dată, Corina tu cred că ții minte care, asta după ce Sud Koreeanul a cântat la chitară.

Tot Wausau a fost locul unde am mâncat pentru prima dată subway și unde m-am îndrăgostit de mâncare chinezească și jelly beans.

Corina a fost o gazdă tare bună, deși mi-a luat ceva timp să înțeleg efortul ei, eram tânăr și fără minte cum s-ar zice.

Chevy Chase

În Chevy Chase, noi ne întrebam dacă locul se numește datorită actorulului Chevy Chase sau altcineva, pe urmă am aflat că a fost un general.

Noi ne plimbam printre casele micuțe de acolo și ne gândeam la viitor, cum vor arăta casele noastre când vom crește mari, și oare ce ne mai aduce viitorul, și asta a fost mai bine de un an în urmă.

Acolo Corina mi-a prezentat Hey Apple și Can I have your number! Acolo am și jucat CUC cu Ugrazii și acolo am și dansat cu Ugrazzi și ni s-o dat Ugrad Diplome.

DC

În DC, Corina precis ține minte cum a alergat prin cimitir în sus și în jos după autobuz, și cum eram roșii și cum Corina spunea că nu ne va mai asculta niciodată, și uite asta toți ținem minte, și uneori e chiar distractiv să faci lucruri negândite.

Nu voi uita niciodată privirea Corinei, când am ajuns la aeroportul din DC cu întârziere deoarece am adormit, de asemenea nici când ea a trebuit să zboare.

Chicago

Când am văzut-o în Chicago în aeroport (eu cred că v-am mai spus că acela îi aeroportul meu preferat) mi-a tresărit inima de bucurie, și am vorbit și am vorbit și Chișinăul de Seară am mâncat și așa am zburat cum ar fi trebuit să zburăm.

Chișinău

Corina a fost prima persoană cu care m-am văzut când am venit din SUA anul trecut și ea mi-a văzut pletele așa cum erau înainte ca să le tai atunci. Și acu eu cu Corina avem tăgguite 101 poze împreună pe facebook.

În Chișinău, Corina a fost voluntară Comitetul Helsinki, și face facultatea de Drept și se duce să se uite la proiecțiile de filme de la Ulim, și mai merge la concertele de muzică clasică. În Chișinău, Corinei îi plac britanicii, cu accent și roșcați. O dată i-am arătat Corinei și sediul La Stradei când trebuia să scoatem la printer niște acte.

În Chișinău, la PDO, am văzut-o pe Corina răspunzând la o întrebare despre Marlon Brandot, și am zis că ea trebuie să fie în echipa mea de CUC, și eu sper că ea mai vrea să joace în Moon Power.

În Chișinău am vorbit despre facultate lângă lacul secat de la Valea Morilor, și am băut câte un Heineken după TEDx Women Envision. Și toti aici am jucat Apples to Apples, Corina adoră jocul ăsta, și tot aici am aflat ambii că trebuie să ne ducem în Santa Clarita, California, desigur că pe urmă soarta m-a trimis pe mine în Nebraska și pe Corina în Wisconsin, dar eu nu știu de ce, am impresia că am fost cu Corina acolo, și am avut aventuri și peripeții, cred că și ea asta simte și ea asta ține minte.

Cu Corina am fost și la concert rock la alternosfera și de asemenea am făcut crowd surfing la party-ul de 4 iulie organizat de Ambasada Statelor Unite. Corina is very rockish!

Și eu mă bucur tare mult că o știu, și mă bucur când o văd și mă bucur când vorbesc cu ea, și mă bucur când mă poke-iește și când eu fac poke back.

Când în Wausau, nu știu cinea întrebat-o pe Corina de când ne știm, ea a zis de vreo 6 luni, acum deja a mai trecut ceva timp, câteva bere și alte amintiri.

Atunci deci dragă Corina, eu vreau date exacte de la tine, când, cum, unde Efes Pielsner Green?

4 comentarii leave one →
  1. Skorpia permalink
    Mai 24, 2011 23:38

    Seems like we’ve known each other for a million years! Frumoasă această incursiune in timp, n-aș schimba nimic și pentru nimic. Mulțumesc. Ne vedem în ultima zi de primăvară, pe-o bordură, cu sufletul plin. Eu cred c-ar trebui să bem .. ceva nou. Konigsbrau?

    • Mai 24, 2011 23:44

      Mă anunți deci care bordură:) eu vin! ș Konigsbrau sună ok:)
      hugs :*

  2. August 28, 2011 23:20

    Corina e super-super!🙂 enjoyed the article! thx!

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: