Skip to content

A tăcea în fața istoriei: Auschwitz, Polonia

Mai 18, 2011

Mă uitam și jur și simțeam că tot ceea ce știam până acum despre asta e irelevant. Textele din cărțile de istorie pe care le-am citit, eseurile care le-am scris, cronologia și documentele pe care le-am văzut pe la olimpiade și concursuri.

Tot ce auzisem la lecții îmi părea șters, denaturat și fără esență. De parcă am fi vorbit despre lună, văzând-o doar noaptea sau de cașcaval în desenele animate cu Tom și Jerry.

Uneori pentru a înțelege istoria trebuie să dai față în față cu ea, altfel nu sunt decât date, numere și hărți pe niște pagini care la orice contact cu apa se strică.

Pentru că o istorie trebuie și simțită pentru a încerca să o înțelegi, și în acel moment am înțeles că atunci când călătorești nu doar înveți și percepi noi culturi, nu doar vezi ceea ce nu ai văzut la tine acasă, atunci când călătorești dai față în față cu istoria.

Păcat că lumea chiar dacă nu e mare încă e atât de departe și pentru a ajunge dintr-un loc în altul îți trebuie ceva timp, pentru că dacă am putea învăța lecțiile chiar acolo unde s-au întâmplat nu am repeta greșelile din trecut și am conștientiza și mai mult ceea ce trebuie și putem face.

Nu știu dacă până să vin în Polonia am înțeles pe deplin cuvintele lui George Santayana: ”The one who does not remember his history is bound to live through it again”

Stam pe loc și priveam îj jur, priveam pământul, zidurile, copacii chiar și cerul, și acum doar turiști cu blițuri mai puteau fi văzuți în lagăr și totul părea atât de liniștit, la fel ca într-un cavou în aer liber, fără oase, fără morminte, ci cu prezența spiritelor și cu ecolul strigând al tăcerii.

Și cel mai ciudat e să înțelegi că au murit sute de mii de oameni exterminați cu doar 70 ani în urmă, în cursul istoriei asta e o nimica toată apoi te gândești cum în timpuri ca ale noastre e posibil așa ceva, partea proastă că încă se întâmplă. S-a în tâmplat în Rwanda în anii 90, se întâmplă și în Tibet și alte teritorii din Asia și Africa.

Singurul animal care nu va putea fi domesticit e și va rămâne Omul!

Auschwitz.

Pe 1 septembrie 1939 Germania a invadat Polonia și în scurt timp a cucerut-o. O parte a Poloniei a fost alipită la URSS (conform pactului Ribbentrop-Molotov), altă parte la Reich-ul german, iar altă parte a rămas ca teritoriu ocupat cu sediul controlat de către nemți.

Polonia a încetat să existe ca stat.

14 iunie 1940 se socoate data când lagărul de concentrare Auschwitz și-a început activitatea și la început era predestinat polonezilor și doar bărbaților, ulterior aici au fost aduși toate persoanele incomode pentru naziști, adică evrei, gay, romi, persoane din rezistență, prizonieri de război, clerici.

De ce Auschwitz? Deoarece poziținoarea acesta atât teritorială cât și economică și socială era importantă, aici erau fabrici unde lucrau prizonierii, era chiar în centrul europei, apoi și 2 râuri și mai ușor de apărat, atât pe plan scurt cât și de inamici.

În lagăr fiecare era marcat la început li se făceau poze cu numărul de ordine, totuși pe urmă aceștia erau doar tatuați, și fiecare avea pe costumul de prizonier un simbol anumit.

Criminalii erau mult mai bine îngrijiți. În lagărul central Auschwitz I, prizonierii obișnuiți domeau pe jos, de cele mai multe ori, și foarte mulți într-o cameră, criminalii aveau pat personal și chiar desene pe pereți și masă.

Totuși numărul oamenilor ce au murit acolo poate fi doar aproximat, deoarece nu toți prizonierii erau înregistrați, majoritatea din ei chiar cum ajungeau în lagăr ajungeu în camerele de gazare și pur și simplu erau uciși.

Trierea se făcea simplu, mii de oameni ajungeau zilnic, și erau paznici care îi trimiteau stânga sau dreapta, după criteriile cât de sănătoși erau, cei ce ajungeau la stânga erau trimiși într-o cameră, se dezbrăcau de parcă s-ar duce să facă duș, și aici deseori erau copii, femeile, bătrânii, persoanele cu handicap, după asta intrau în altă cameră și acolo era lasat gazul. Tone de otravă au fost folosite, moartea survenea în vreao 20 minute și era una extrem de dureroasă, de parcă plămânii ț-ar fi luat foc.

După asta existau prizonieri care strângeau cadavrele și le duceau la incinerare, aceștia deobicei erau privegiliați, li se dădea mâncare bună, băutură totuși până în final erau omorâți și ei ciclic. Majoritate acceptau pentru a mai scăpa un pic de chinuri.

Deoarece oamenii veneau cu miile, lagărul existent nu mai făcea față, așa încăt Auschwitz-ul număra 3 mari părți: Auschwitz I, Birkenau (care era de vreao 20 ori mai mare ca prima) și Auschwitz III (aici era cel mai mare loc de muncă silnică).

În Auschwitz I, într-o cameră de gazare se puteau omorî câte 300 oameni concomitent, iar cuptoarele ardeau până la 200 zilnic, în Birkenau au fost construite 4 camere de gazare unde se putea omorî de la 1700 până la 2000, și arși până la 500. Camera de gazare din Auschwitz I și-a schimbat predestinarea, de aceia a rămas și după eliberare, acestea 4 totuși, au fost distruse ca nemții să scape de urmele măcelului.

Atunci când a fost eliberat lagărul în Birkenau încă se contruiau barăci, și se planifica extindere. În Birkenau era mult mai rău ca în Auschwitz I, aici prizonierii trăiau în majoritate în barăci de lemn și iarna, câte vreo 150, iar latrinele erau limitate așa încât deținuții aveau vreai 5 minute dimineața și vreao 5 minute seara, iar dacă stăteau prea mult erau pedepsiți.

Atunci când oamenii veneau luau cu dânșii strictu necesar și ce puteau lua cu ei, în lagăr acestea le erau luate și puse în depozite, Canada I în Auschwitz I și Canada II în Birkenau, aceste depozite erau numite așa deoarece aici puteau găsi orice-orice-orice, iar Canada pe atunci era un simbol al bogăției. Înainte de eliberare, acestea de asemenea au fost arse pentru a șterge dovezile, totuși unele părți nu au ars până la capăt.

Unul din cele mai bolnave lucruri era că altături, gard în gard cu lagărul era casa lui Rudolf Hoss, care locuia aici cu familia lui și 5 copii, iar la doar 200 metri de casă se ardeau oamenii. Hoss în 1949 a fost spânzurat chiar în fața casei lui.

Fiecare loc din lagăr era predestinat pentru ceva, și nimic nu era la voia întâmplării, asta ar confirma exactitatea germană. Barăcile erau în rânduri stricte, și arhitectura și aranjamentul și conducerea.

 A fi cu picioarele pe pământul Auschwitz

Fiind acolo cu greu zici ceva, și cu greu faci poze chiar în locurile unde se dă voie să faci poze. Am fost într-o cameră plină cu părul prizonierilor că germanii făceau afaceri cu păr, în altele găseai obiecte multe, multe de uz casnic, ceasuri, ochelari, haine, pantofi apoi li valizele, iar pe valize era scris numele fiecăruia, și când s-au născut, așa cum scrim și noi pe valizele noastre când zburăm ca să nu le pierdem.

Ești acolo și respiri aerul care a fost acolo și 70 ani în urmă, te gândești oare ce gândeau ei atunci, ce sperau, ce visau, ce vroiau și sunt sigur că cu greu ne-am putea da seama ce era acolo. Noi cei ce trăim acum în Moldova cu greu ne-am putea imagina cum e să trăiești într-un lagăr.

Aș vrea să văd Gulagurile acum, să văd și partea noastră directă de istorie, vreau să văd Siberia, faimoasa Siberie, care nu e decât ceea ce am văzut și la Auschwitz, locul unde mii de suflete și-ai pierdut visele, viețele, copii, dragostea și pacea.

Locuri ca Auschwitz îți arată murdăria istoriei și ce pot face oamenii, iar oamenii sunt mult mai cruzi decât poți vedea la Auschwitz. Atâta ură din nimic, atâta separare și distincție între oameni care toți sunt la fel – oameni, în orice ar crede, favoriza și fi.

Vezi poze cu oameni, oameni care puteau fi viitori Zukerbergi, Sarkozi, Beckhami sau Einsteini, oameni care în diferite circumstanțe puteau schimba lumea în bine și totuși toți fără excepție au fost exterminați.

Lagărul a fost eliberat de către ruși pe 27 ianuarie 1945 (mă întreb dacă pe muzica lui Mozart), dar atunci au fost eliberați doar 7 mii de oameni, restu au fost mutați, deoarece germanii știau că vin rușii. Cei mai mulți oameni în același timp în Auscwitz au fost prin 1944, peste 100 mii, dar numărul lor foarte repede scădea.

Mă uitam la poze cu oameni și acolo scria data când au ajuns în lagăr și când au murit, majoritatea mureau după 3-4 luni. Ca să reziști un pic mai mult mulți intrau în orchestră, aceasta era susținută deoarece ajuta la numărarea oamenilor.

Aș recomanda un niște filme care îs bune: The Victory și The Great Escape care tratează subiectul lagărelor germane.

Mă bucur că am fost acolo și știu că fiece experiență a noastră ne face să fim un pic diferiți de cum eram înaintea ei, iar la nivel de istorie e inutil să spui cine a fost bun și cine a fost rău, important e să ținem minte și să nu repetăm greșelile.

Nu e nimic mai frumos decât să fii om și totuși nu e nimic mai periculos decât să fii înconjurat de oameni.

La intrarea în lagăr îs scris: Arbeit marcht frei – Munca te va face liber, oare câți credeau din disperare în acest slogan?

17 comentarii leave one →
  1. Mai 18, 2011 15:17

    foarte frumos.

  2. Gheorghe Lupușoru permalink
    Mai 18, 2011 17:33

    Bun articolul, doar că ar trebui să precizezi mai exact când vine vorba de oameni, nu să-i denumești generic. De exemplu, în cazul de față, călăii concreți sunt naziștii. Așa și trebuie numiți. De ce să ascundem asta? Când vom vorbi de crimele bolșevicilor, la fel le vom spune numele adevărat. Faptul că mai fac parte și din specia umană, e o altă temă de discuție.

    • Mai 18, 2011 19:23

      Eu cred că fiece om e periculos, deja depinde mediul în care se află depinde dacă el se duce to the dark side sau rămâne Om, în sensul uman al cuvântului.

      Fiecare din noi e un mic tiran, doar că we keep the ugly side of us undeva ascuns adânc.

  3. Viorica permalink
    Mai 18, 2011 17:41

    cutremurator, una e sa inveti istoria alta sa o vezi cu ochii proprii,
    am studiat mult la masterat conflictul din Rwanda si am scris o lucrare pe tema folosirii violului ca arma de razboi, m-am ingrozit de cele descoperite.

    • Mai 18, 2011 19:24

      În Rwanda în general, 800 mii de oameni uciși cu macetele în câteva zile:( chiar cutremurător:(

      apropo de lucrare, o ai?

    • Viorica permalink
      Mai 19, 2011 21:18

      da, am gasit-o aseara, am scris-o cu 10 ani in urma.

  4. Gheorghe Lupușoru permalink
    Mai 18, 2011 18:04

    Viorica, mă interesează tematica. Lucrarea ta e publică, poate fi accesată pe un site undeva?

    • Viorica permalink
      Mai 19, 2011 21:19

      lucrarea nu este pe net, dar daca vrei sa iti trimit o copie in pdf, scrie pe tviorica_08@yahoo.com

    • Mai 19, 2011 21:42

      send it to me pls:) alexandru.lebedev AT yahoo PUNCT com

    • Viorica permalink
      Mai 20, 2011 04:07

      OK

  5. Valeriu permalink
    Mai 18, 2011 19:55

    tac și simt.

  6. Mai 19, 2011 17:17

    Pe la 10 ani am citit marturiile copiilor care au reusit sa fuga de sovietici in Cehoslovacia, copiii anilor 18 ai secolului trecut care au avut ghinionul sa fie crescuti in familii de intelectuali din Peterburg, cred ca nu o sa uit vreodata ce am citit.
    Impresionant tot ce ai scris.

    • Mai 19, 2011 20:33

      așa ceva nu se uită și nu trebuie uitat…

  7. Ianuarie 25, 2012 21:17

    The Boy in the Striped Pajamas (2008).
    dupa ce l-am privit, am deschis vre-o zece pagini sa revad istoria aceasta singeroasa. si nu puteam sa inteleg cum e posibil asa ceva. ba da, suntem toti facuti din ite albe si negre, avem destul rau in noi, dar chiar ASA?

    e dureros.
    vreau si eu sa vad locul. prea mult am citit despre Birkenau. cred ca va veni si momentul cand voi vedea si locurile astea.

    • Ianuarie 25, 2012 22:15

      Locul te schimbă foarte mult.

Trackbacks

  1. (foto) 27 ianuarie – Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului | #diez

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: