Skip to content

Un An Nou „vesel” sau La Taclale cu un Homosexual

Ianuarie 10, 2010

Nu stiu ce are Anul Nou cu mine in ultima perioada. Cam de cand mi-am promis ca nu-mi voi mai manca unghiile Anul Nou se incumeta a fi mereu diferit si mereu un pic iesit din tipar ca precedentul. Nu vreau sa spun ca mereu e special, insa mereu diferit, osciland intre penibil, depresiv spre „vesel” si fericit.

Anul Nou cand eram a 11, m-o prins cu premiera raderii mustetei mele, care mult timp mi-a fost cap de afis. Apoi am ascultat un concert intreg de-a lui Robbie Williams.  Tot in anul ala, la 3 dimineata de anul nou, stateam in fata blocului lui Misha (ex-coleg de clasa), cu Misha, Andrei (cel mai bun prieten) si beam Ice Tea de lamaie si mancam croissant 7 days. Iar cand am revenit acasa pe la 5, nu imi gasii loc pe nici un pat de acasa, asa ca ma culcai la picioarele cuiva, eram obosit, si mersesem mult in seara aia.

Anul urmator, fusei cu uratu in Cubani, satul lui Victor Zama, liderul de la grupul crestin din care fac parte. O fost interesant, dar deoarece nu prea avui practica in anii precedenti si faptu ca fusesem la foarte multe case, m-am trezit ca recitam „Cu braul de aur si coada de matase”. Tot atunci am fost in postura sa traduc unui englez ce inseamna :  „In coada-codalbei, in lungis si-n curmezis, etc”. Ca apoi seara sa se termine adormind de la primele minute la filmul Legal Blonde cu Jessica Simpson.

Anul trecut, eram impovarat, foarte impovarat si nu-mi era de nici un An Nou, totusi fusei cu tinerii de la studiu biblic, si tin minte ca am castigat o clepsidra la un joc. Am baut sampanie „detzkaya” (un fel de Yupi pus in apa minerala dupa ce i-o trecut gazele). Apoi am adormi la WallE, muzica e buna din desen, numai nu de privit la 2 noaptea in seara de anul Nou. Dupa asta 5 zile nu am iesit din casa si am citit Un veac de Singuratate de Marquez. M-o schimbat cartea aia, nu stiu in ce fel, dar m-a facut sa privesc lucrurile un pic altfel si sa vreau sa mananc pamant ca Rebecca.

Anul asta desi pare diferit de celelalte ipostaze, nu face decat sa continuie sirul.

Unii ar spune, ca „Wow, Anul Nou la New York, trebuie sa fie foarte special”. De-ar sti cata dreptate au, doar ca nu asa cum gandesc ei.

Ultimele ore din 2009, mi le-am petrecut discutand cu un homosexual, face-to-face, si nimeni pe imprejur. Stiu la ce va ganditi, dar nu e asta. A fost un fel de dialog „pa-dusham”. Adica iar eu, iar eu ascultand probleme de dragoste si fiind in postura sa dau sfaturi. De data asta un pic altfel de sfaturi, dar tot acolo. Pacat ca nu am diploma in psihologie, specializat in problemele sentimentale.

Un pic de descriere a lui, numele nu vi-l spun, dar si sa vi-l spun, multe nu v-ar zice. Era patronul hostelului unde stam. O persoana solida de vreo 35 de ani, fara comportament stereotipic homosexualilor, as zice. Adica daca nu mi-ar fi spus, nici nu as fi intuit, mai ales cum il vedeam ca flirta cu fetele de la hostel.

Trebuia sa se duca la o petrecere, si in ultimul minut „perechea” l-a refuzat, spunandu-i ca e ocupata, ca trebuia sa aiba grija de nu stiu ce matusa. Asa ca el o decis sa ramana in hostel, sa socializeze cu locatarii si sa-si mai ingroape amarul.

Mi-a povestit ca si-a descoperit orientarea pe cand avea 21 ani. Pana atunci credea ca sexul cu barbati e fuuuuuuuuu, si ca e 100% hetero. Dar mi-o zis ca s-o intamplat ceva atunci, si ca ce simtise in acea seara cu un barbat, nu simtise niciodata cu o femeie, la inceput avea dubii, dar cu fiece experienta ii consolida ceea ce simtea si cum se simtea.

M-o intrebat „Oare nu cred ca chestia asta cu baietii trebuie sa placa fetitele, face parte din felul cum am crescut si cum am fost manipulati de mititei?” El spunea ca atunci cand era mic, niciodata nu s-a gandit la alti baieti din punct de vedere sexual, pentru ca nu i-a fost propusa o asa posibilitate. Ce stia el, erau rigorile societatii si normele de normalitate impuse de anumite grupuri umane. Ca mama lui mereu i-a spus ca isi va gasi o femeie cu care va fi fericit si ii va face nepoti.

Felul in care te comporti sexual si instinctele care le ai nu sunt decat inhibate intr-o parte si degajate in cealalta parte, dar daca totusi fiecare ar avea curiozitatea sa se afunde in tabu, oare ce ar descoperi. Pentru dansul fiecare om e bisexual, si depide doar de curajul persoanei in parte de a trece peste o limita sau alta. Mi-a spus ca avut partide de sex memorabile cu femei, chiar si atunci cand se considera homosexual, de asemenea a avut si parteneri patetici in randul barbatilor.

Mi-a povestit de o relatie de a lui cu un barbat de acu 3 ani, si ca dupa ce s-au intalnit vreo 2 luni, persoana respectiva i-a spus ca nu crede ca e homosexual, asa ca l-a lasat balta.

Deasemenea mi-a povestit de multi prieteni de a lui care se considerau intr-atata de homosexuali, incat intr-o buna zi au realizat ca fericirea lor e alaturi de o femeie. S-au casatorit si acum au vieti normale dupa limitele societatii.

M-a mai intrebat :” Daca cred ca homosexualitatea e o boala psihica sau un comportament natural al corpurilor si mentalitatii umane”. Oare unde e limita curiozitatii fiecaruia? Limita e acolo unde fiecare si-o impune, si daca decide sa nu treaca, atunci nu e simpus sa o treaca. Asta imi spunea el despre persoanele hetero. Ca le respecta si niciodata nu ar incerca sa corupa pe cineva si sa-l faca sa depaseasca limitele fara aprobarea acestuia.

Cred ca de aia, in primele zile in hostel, seara cand eu socializam cu persoane si incercam sa gasesc monede noi, ca printe altele am fost inrtebat, daca sunt homo, hetero sau bi. Ce parere am despre acestia si cum sa pozitionez eu in raport cu acestia. Pe atunci eu credeam ca ma intreba, pentru ca acolo mai era un francez gay.

Sincer, vorbind cu el, ma simteam mai mult ca un jurnalist colectand informatii pentru un material, decat imi era frica ca ar putea incerca ceva. De fapt ma simteam sigur ca nu ma va atinge, tot ce ma gandeam e la imaginea de ansamblu al Anului Nou.

Dupa ce a trecut de monologurile vaginului lui, a inceput sa-si verse amarul si sa-mi povesteasca despre persoana care il face sa sufere acum si care nu-i ofera nici un fel de stabilitate. Orice mi-ar fi spus faceam analogie la ceea ce simteam eu mereu, si ma gandeam cum lucrurile niciodata nu se schimba, nici chiar atunci cand esti gay sau hetero.

Cum, persoana respectiva ii raspunde laconic la SMS-uri, si cateodata nu-i raspunde. Cum mereu il face sa se simta ca nu stie cum sa se comporte in preajma acestuia, chiar daca persoana respectiva este un angajat de-al lui, si eu l-am vazut. Povestindu-i astea, nu stiu, ma simteam empatic la ceea ce zice si in acelasi timp tolerant la fenomenul acesta, care ar face pe oameni sa arda pe rug, sa arunce cu pietre sau sa scuture autobuze cu hmosexuali inauntru.

M-o intrebat, dupa vizunea mea care sunt persoanele grase, eu mai in gluma mai in serios, i-am zis ca persoanele care poarta cu 2 masuri mai mari ca ale mele. Si eu purtand S, o inceput a rade ca el e gras, ca el poarta L si m-o intrebat daca cred ca ar trebui sa slabeasca. Dupa aia repejor i-a scris SMS iubitului, povestindu-i faza.

Interesant e aci in America, in cluburi normale treb sa ai 21 de ani ca sa poti intra, dar in Gay Club sau Streaptease Club – 18.

Cu 3 minute inainte de miezul noptii ne-am dus in camera unde era televizorul, unde erau toate persoanele ramase in hostel si ne-am uitat cum cade bila aia in Times Square – nimic special, discursurile noastre ale lui Voronin erau oarecum mai palpitante.

Dupa aia nu am mai vorbit, dar totusi la miezul noptii am realizat ca eram inconjurat de mai multi gay decat credeam initial. Erau vreo 2 perechi de fete, 2 japoneze si 2 mexicane, care au inceput sa se sarute, si apoi un danez si francezu flirtau. Ce sa-i faci, as putea spune ca asa e New Yorku, ca asa e lumea.

Cand am ajuns in New York, Anora (fata musulmana din Tadjikistan) a aflat ca societatile grecesti si romane erau considerate societati ale homosexualilor. Era un pic socata la auzul vestii, dar de atunci in fiece zi, imi tot zice cate o persoana din istorie care a fost homosexual. Mi-o zis de Ceaicovski, Hans Christian Andersen, azi mi-o zis de Richard Inima-de-Leu. Asa incat eu zic ca nu sunt in putere sa judec. Si ca cred ca nu orientarea sexuala il face pe un om a fi om sau cum exclama unii „Nicuratu!!!!”

Eu cred ca trebuie sa vedem persoanele dupa felul cum sunt ele, ce fac, si cum fac. Ce gandesc si de ce gandesc, si nu dupa felul cu cine se afla in pat la lasarea noptii.

Eu nu stiu ce as face, daca as ala ca un copil de-al meu e gay. Dar sunt sigur, nu as inceta sa-l iubesc si nu la-s alunga de acasa. Poate mi-ar fi greu, dar ar trebui sa accept.

Acum nu stiu cine o sa ma puna la zid, dupa articolul asta, si cine o sa ma acuze nu stiu de ce lucruri, dar va intreb pe voi, ce parere aveti?

19 comentarii leave one →
  1. Ianuarie 10, 2010 10:31

    foarte interesant articolul. nu am inteles niciodata ura asta pentru „nestandart”.. ca nu e corect, traditional, ca din mosi stramosi femeia e femeie si barbatul – barbat. Stereotipe de gandire, din pacat.. Apropo, faina sintagma „din mos-stramos” :>

    ma gandesc sa dau linkul lui „Enervant”, eu cred ca o sa te promoveze😀 ce zici

    • alex permalink*
      Ianuarie 10, 2010 13:17

      pey eu cred ca unii se tem ca daca va fi invers, pamantul nu se va popula, s-apoi totul e economic, unde is mult oameni e forta de munca, daca natalitatea e in crestere atunci si armata e satisfacuta si piata, si apoi mai este si proverbul ala, undei unu nui putere, unde’s multi puterea creste

  2. enervant permalink
    Ianuarie 10, 2010 11:18

    O precizare doar. Tipul daca resimţea sex-appeal şi pentru femei, e bisexual, nu homosexual. Şi chestia cu homosexualul stereotipizat e tot o făcătură de-a heterosexualilor. Câţi homosexuali ai văzut pe stradă ca să poţi trage concluzia că ei sunt într-un fel anume? Personal, i-am văzut mai mult în filme homofobe, în care regizorii foloseau imagini hidoase pt a şoca sau a trezi repulsie vizavi de homosexuali. Sunt homosexual, dar n-am nimic din descrierea care este făcută de obicei pe seama homosexualilor, care mă dezgustă într-un hal fără de hal. Voi, heterosexualii, v-aţi pus măcar vreodată problema că din cauza voastră câteva procente din populaţie nu-şi pot trăi pur şi simplu viaţa? Că lumea asta e construită doar pt voi, construită cultural, nu de Dzeu sau natură. Că homosexualii nu pot merge pe stradă din cauza voastră a heterosexualilor, pt că se pot trezi cu o bâtă în cap sau priviţi ca nişte extratereştri doar pentru că se ţin de mână. E ţi normal ca după toate acestea, homosexualii să stea ascunşi, iar heterosexualii să le construiască imaginea care le convine. Pentru că travestiţii sunt de regulă şi exhibiţionişti.

    • alex permalink*
      Ianuarie 10, 2010 13:15

      Pey cu am mai zis, el zicea ca fiecare om e Bi, deci inclusiv el, dar cand vb de persoana lui, vorbea de Gay si nu bi, cred ca de aici s-a starnit o oarecare confuzie.
      Si ceea ce ai spus tu, e adevarat, al fel se intampla si cu religia, sau politica. Sunt subiecte tabu, in care daca intri te poti lasa marginalizat, de aceea de multe ori predomina fenomenul turmei. Insa cum ziceam si in articolul meu despre religii, nu trebuie sa folosim totu unu impotriva altora, pe baricade, astfel se creaza un cerc vicios, care pe care din care nu cred ca o sa iesim degraba. Trebuie sa ne acceptam asa cum suntem, pacat ca totusi totul merge dupa sabloane si standarde:(

  3. radu3632 permalink
    Ianuarie 10, 2010 23:02

    bey,nii lene sa cetesc toata asta😀
    da ma bucur k nu ti plac ji tie baietii😀
    k nuj cu cn ma mai vedeam anu asta antre craciun ji anu nou ;))

    • alex permalink*
      Ianuarie 10, 2010 23:20

      prikalist:)) lask tat ii ghine

  4. IrinaKaiser permalink
    Ianuarie 12, 2010 22:24

    EU IS ANTI GAY!!!! TOTALLY!!! ma fute in c*r de tolerantsa si de tat rahatu ista democratic. io n-o sa ma port aiurea niciodata cu un gay/lesby si nu o sa-l marginalizez, poate voi avea si un prieten gay/lesby, DAR eu nu aprob Gaycitatea ABSOLUTELY! astai Anormal.🙂 parerea mea.

    amu. tare nais articolu, desi e mare si mii lene de citit :)) am rezistat pin la urma😉 bravo. tot stau si ma minunez, cum gaseshti tu imaginile iestea perfecte pt fiecare articol?😉

    >:D< :* take care

    • alex permalink*
      Ianuarie 12, 2010 22:28

      de imagini, se numeste cautare:) eu deobicei chletui max o ora la scris, si vreo 3 la editare:)) adica cautare imagini, gandit unde de pus, bagata ;linkuri in articol..si trea lea lea:)

      despre parerea ta, e parerea ta si nu iti pot impune nimic;) asa ca tat ii ghine:)

    • enervant permalink
      Ianuarie 12, 2010 23:21

      Irina, de ce homosexualii sunt anormali? Pentru că nu le place piyda ta? Ce înfumurată tre’ să fii ca să crezi aşa! Apropo, am scris mai demult un text despre lipsa de modestie a femeilor:
      http://enervant.wordpress.com/2008/06/16/despre-lipsa-de-modestie-a-femeilor/

    • alex permalink*
      Ianuarie 12, 2010 23:28

      interesant:)) anyway, eu amu zic ca Martin Luther King, I had a dream unde hetero si homo se jucau impreuna si tat era pashi:)

  5. IrinaKaiser permalink
    Ianuarie 13, 2010 01:05

    Am vazut numai ce cum Salvador Dali si Gabriel Garcia Marquez se saruta si nu puteam sa nu intrerup filmul ca sa scriu aici un comment :)))

    Filmul se numeshte LITTLE ASHES..is la ora si 7 minute… recomand filmul :)))))

    p.s. Enervantule! piss off daca crezi ca itsi voi citi amarytul de text despre femei te insheli.. ce tsine daca imi vor pizda sau nu, i give a damn. itsi recomand sa bei valeriana ca sa nu fii asha enervant.
    btw, presupun ca eshti gay😛

  6. IrinaKaiser permalink
    Ianuarie 13, 2010 01:22

    hmmm la mine filmul e in 2 partsi, asa ca sarutul din comentul de mai sus are loc la minutul 7 din partea a doua.

    amu alt moment picant..la minutul 20 din partea a doua: Marquez face sex cu prietena lui, iar Salvador se uita la ei :))))

  7. IrinaKaiser permalink
    Ianuarie 13, 2010 01:30

    ultimul coment pe azi , promit. sa nu se supere pe mine Marquez, dar e vorba de Federico Garcia Lorca :DDDD sorry. eu ii cam incurc :DDD

    • alex permalink*
      Ianuarie 13, 2010 04:47

      apu iak ma uitam sh eu ce cauta Marquez din Clumbia in Spania:))

      iak m-aifacut sa vreau sa vad filmu:))

  8. Charles permalink
    Ianuarie 15, 2010 22:17

    Interesting article.

  9. God permalink
    Ianuarie 25, 2010 20:41

    orice dragoste e frumoasa))
    nu am nimic impotriva minoritatsilor sexuale.
    oamenii traiesc conform normelor doar pentru ca nu li s-au oferit alta posibilitate de alegere. libertatea mi se pare ceva extraordinar))

    • alex permalink*
      Ianuarie 25, 2010 23:14

      si adevarul te va elibera:))

  10. adela... permalink
    Ianuarie 31, 2010 23:28

    alex……tema e foarte actuala…..dar si articolul interesant……..bravo…ai o maniera de a scrie si a povesti foarte interesant………..nu toti au sansa sa treaca si prin asa experiente de viata….asa ca ……uneori e si fain sa vezi cum gindesc si cum vorbesc alte persoane care nu sunt ca tine..din punct de vedere spiritual….care au alte valori spirituale……eu nu sunt contra homosexualilor….dar totusi consider asta o deviere de la normal….si o boala psihologica fara manifestari agresive……:D:D:D….

    • alex permalink*
      Februarie 1, 2010 00:51

      Multumesc, Dear:)

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: