Skip to content

Pe frontul de West nimic nou

Octombrie 22, 2009

all-quiet-on-the-western-front-166104l-175x0-w-9bc14a4cPatru saptamani. Patru saptamani de fericire sau supravetuire. Parafrazandu-l pe Lenin, as spune o Zi a fost un miracol, deja aceste patru saptamani sunt doar statistici.

Timpul trece foarte repede, chiar si aici trece. Rutina deja incearca sa se impuna trecand peste ultimele noastre bariere si lupte. Ca fisurile de la Cernobal. Fisuri ce ne transforma, vrem sau nu vrem.

Intrebarile existentiale nu intarzie sa apara, dar sunt repede inabusite de cruzimea realitatii. De ce eu? De ce aici? Dar daca nu eram eu? O normalitate se intinde peste toti, facandu-ne agenti plecati in misiune. Ostatici sau naufragiati intr-un perimetru bine delimitat.

Nu suntem paziti pentru ca nu avem unde sa fugim. Nu avem gratii iar conexiunea cu lumea din jur ne este asigurata dar si asta conditionata de internet.

Regimul desi pare domol, e unul care se repeta, ciclic ca bataile ceasornicului. Daca ai incerca vreodata sa te auzi vei auzi miscarile ritmice si sunetul ce te face sa strigi cu vocea aceluiasi tic-tac din totdeauna.

Desteptarea. Voluntariat. Ore. YMCA. Oboseala. Masa. Lene. Somn. x7

Uneori mai apare ceva, dar nu are efectul de a ne scoate din hibernarea psihologica in care suntem. O tabara prelungita. O tabara in care parintii nu vor veni sa te ia, o tabara in care nu incerci sa scapi de casa dar ti se aprinde dorinta sa te apropii de ea.

Suntem patru. Patru universuri incercand sa gaseasca un refugiu si un subsol intr-o lume care nu propune nimic iesit din comun. Doar o acoperire si o inductie de grandoare.

poze_120Fiecare cu bagajul de sentimente si confuzii, de temeri si dorinte. Necesitati si indoieli. Fiecare cu fantomele ce mereu ne acompaniaza.

Daca am sti ca suntem mici si cineva mai mare are grija de noi, adica se joaca ca intr-o casa de papusi, as spune ca suntem inca in carantina, ca peretii ne sunt plini de oglinzi si cineva din partea ailalta inscrie toate actiunile noastre.

Suntem cobai a unui studiu. Rezultatul scotat sau ce incearca sa descopere – nu stiu. Dar noi suntem in partea in care oglinda ne arata pe noi. Si daca noi privim oglinda vedem ce ne inconjoara si nu ceea ce e dincolo de ea.

Mancarea, ca in orice tabara si cazarma e patetica. Dar o mananci, pentru ca nu ar mai avea rost sa lupti pentru supravetuire renuntant la ceea ce fundamental iti ofera supravetuirea.

Trebuie sa existam si psihologic si fizic. Exista o interdependenta, o legatura ce nu poate fi rupta, iar daca ar fi rupta ne intoarcem iar la supa primordiala. Care, apropo, la sigur avea gustul mult mai apetisant decat orice Burger King, Runza, Taco Bell sau McDonald’s.

prod_3174Uneori ne simtim intr-un buncher care ne protejeaza de radiatiile din afara, alteori credem ca radiatiile sunt inauntru si noi stam aici pentru a nu infecta pe altii.

Vorbim cu cei dragi, dar legatura se face amorf, aproape impersonal, prin fire si litere ce fug pe monitor. Uneori insensibile alte ori prea seci.

Fiecare din noi, la un moment dat are o criza. Criza ce a fost mai demult inhibata, altele sunt noi-noute. Factorii ce le determina sunt prea numerosi si prea complexi pentru a fi controlati.

Parerea mea e ca trecem. Supravetuim. Chiar de am fi in 1984, Big Brother sau Acid Sulfuric.

Cei ce ne inconjoara, par fi trecut demult de stadiu de larva solitara prin care suntem supusi sa trecem si incontestabil se cred mai larve ca noi. Dar cel putin eu ma cred mai fluture ca ei.

Oare cat de ciudata poate fi intoarcerea nostra la radiatiile natale, la cheagul si aluatul din care am izvorat?

Incercam sa nu ne infectam de zombism, de aceea ne avem unul pe altul si incercam sa fim indiferenti la ceea ce se intampla. Dar nici asta de multe ori nu putem controla.

miroirCei de dincolo de oglinzi, pe langa fantome, incearca sa ne arunce si cadavre din trecut, de a ne face vinovati de crime ce sunt demult trecute. De obsesii ce ar mistui rutina si de a ne transforma in pustnici. Din cvartet in dueturi apoi solo.

Experimentul prin care trecem. Stadiul asta de inconstiinta, coma culturala. Stadiu de homo-larva multi il numesc Soc cultural. Eu zic ca e doar o denumire aleaorie. Nu poti cuprinde Big Banguri cu notiuni de frunza.

Suntem patru. Suntem patru deja de patru saptamani. Suntem de la A la Z. ( Alex, Anora, Armani si Zara).

Suntem iceberguri ce asteptam Titanicuri. Suntem un patrat triunghiular ce multi il numesc Bermude.

Suntem noi intr-o lume noua. Dar mai suntem si oameni ce-si dau propriile lupte.

Atat din West. Dupa cum ati mai vazut, nimic nou pe aici. Doar suflete ce cauta dez-ratacire!

2 comentarii leave one →
  1. un exceptional cu dreptul la privilegii speciale permalink
    Octombrie 22, 2009 20:12

    inseamna ca acasa nu e doar inauntru.
    acasa e acolo unde inauntrul nostru se simte afara.
    just do it.smile)

    • alex permalink*
      Octombrie 23, 2009 01:13

      mey ce fain suna :X
      mesc dear lady 27 mai;)

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: