Skip to content

Au fost odată ca-n poveşti – Alegeri

Aprilie 6, 2009

luceafarul-4-x-4-31

5 aprilie, cu multe evenimente marcante în istorie, în 1896, au început Jocurile Olimpice Moderne, în 1953, Winston Churchill s-a retras din politică. Aşa încât printr-o combinare a acestor două, se preconiza să apară ceva nou pe arena politică moldovenească dar, cum s-a văzut, stabilitatea a fost cea ce şi-a spus cuvântul.

Dimineaţa, m-am trezit iar toţi pe cei ce îi cunosc deja îşi exercitase obligaţia de cetăţean al Republicii Moldova, iar în aer, în atmosfera creată de alegeri persista deviza „cobori în jos, Luceafăr blând. Iar ceea ce fusese până acum la conducere părea „un mort frumos cu ochii vii”.

M-am dus şi eu, căci ca orişice cetăţean ce se respectă şi crede în viitorul ţării lui, să pun şi eu o cărămidă la ceea ce vreau să se întâmple cu mine mâine. Buletinul de vot, nu foarte lung, dar nici cu opţiuni ce ar fi sărit în ochi şi acolo să rămână. Unele nume de acolo erau absolut noi, altele mult vehiculate, deci cum mai spusesem eu, ar fi trebuit să aleg între Pinocchio şi Buratino. Dar totuşi azi, chiar credeam că pot face diferenţa, aşa cum multe persoane din Italia, România, ba chiar şi cu cele sub 10 voturi de la ambasada din Belgia, ceea ce vrem e în mâinile noastre.

Am pus ştampila VOTAT în dreptul opţiunii mele şi am pus votul în urnă. Sincer să fiu, în jur erau mai mulţi observatori decât votanţi iar entuziasmul ce-l simţisem acasă “pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodata”, lăsa de dorit.

Au venit mulţi, au votat şi s-au dus acasă. Nu cred că au fost fraude şi trucări, deşi poate au fost dar uneori fugim după fantasme când realitatea e în faţa noastră, încât credem orice, mai puţin ceea ce e veridic să credem.

Rezultatele Exit Pollului, nu ştiu cum mi-au adus aminte de: “Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nţelegi tu oare, Cum că eu sunt nemuritor iar alegerea muritoare” iar faptul că nu ne noi depinde totul – omoară. Nu zic că rezultatele preliminarii sunt catastrofale, nu zic nici că e bine şi nici că e rău, totul depinde de ceea ce va urma, dar faptul e că speranţele sunt puţine şi deşi speranţa e cea ce rămâne ultima în cutie, cutia ar putea demult să se fi transformat în coşciug.

Cum au apărut rezultatele la conferinţa de presă organizată de Institutul pentru Politici Publice, s-a stârnit un fel de vâlvă pentru că ceea ce se arăta era “Dar se înalţă tot mai sus, Ca să nu-l pot ajunge”. Toţi păreau surprinşi, ”au fost ca niciodată” buimăciţi iar polemicile nu au întârziat să apară. După portretele celor ce au votat, ajung să cred că intelectualii sunt conduşi de neintelectuali, pentru că pentru cei din frunte cu majoritatea , au avut ca electorat pe cei cu studii medii incomplete şi medii generale ( PCRM, respective 22%, şi 33% conform Exit Poll-ului), iar cei de pe locurile doi şi trei în clasamentul votingului ( PL şi PLDM), au avut electorat în preponderenţă cu studii superioare ( 49% şi 44% ), şi asta mă face să meditez, oare se merită a fi cioban dacă tot unde se duc oile acolo trebuie să plece şi ciobanul astfel încât “Şi vremea-ncearcă în zadar Din goluri a se naşte

Acum încerc să observ unde-i eroarea, ba toţi erau într-o direcţie, dar la destinaţie a venit alt autocar. “Din haos, Doamne,-am aparut Si ne întoarcem în haos…”. De ce toţi votează viitorul nostru, dar nimeni se pare că nu votează viitorul meu?

Speculaţii există, şi mulţi se revoltă, dar părerea mea e că asta , oameni buni, a votat Republica Moldova!, poate din neştiinţă, poate în deplinătatea facultăţilor mintale, poate din obişnuinţă sau teamă, dar asta e şi déjà trebuie să vedem care e cea mai bună soluţie de a merge mai departe.

Iar o concluzie al acestui poem mirific, numit alegeri e “Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-o fi EL sau altul?”

12 comentarii leave one →
  1. Dana permalink
    Aprilie 6, 2009 11:35

    Mda…ma tem ca Moldova va ramine pustie…vor ramine doar cei care vor sa ramina oi in continuare, in schimb restul…isi vor lua zborul:(

    • alex permalink*
      Aprilie 6, 2009 11:55

      aham..zboara, puiule, zboara, oi atat de „proaspete” incat par adevarate

  2. Sashok permalink
    Aprilie 6, 2009 16:58

    oamenii si-au facut maina lor…normal ca toti is disperati si vor pleca cit mai curind…chiar eu ma gandesc ca cu REDu nu voi avea nici un viitor in tara aceasta…incerc sa revin dar la vot peste 4 ani:) sper sa fie mai putini batrini…sau de incercat cumva de vorbit cu ei ca sa nu mai voteze REDu/// chiar si tineri au votat…asa un pozor/// tare supara faptul acesta….si oameni care nu se gandesc la viitor…

  3. Aprilie 6, 2009 17:24

    alex…sa fiu sincera nici nu stiu ce sa spun…..intr-adevar „chipurilor de lut” din RM nu le pasa de-or di „ei” sau „altii”….

    faptul ca moldova ramine mai mult cu oi decit cu ciobeni….iar majoritatea ciobenilor is si ei cam oi ma intristeaza tare…….iar pasarile zboara in tari mai calde….

    • alex permalink*
      Aprilie 6, 2009 17:56

      in aceste maxime de adevar…..asha este din pakate…si ce a fost azi in piatza si ce va fi si maine..crezi k are vreo importanta..si aceea ce au fost azi..majoritatea au venit dupa principiul turmei

  4. Pussy Mussy permalink
    Aprilie 6, 2009 18:39

    Bicalaia din sate o votat!!!!!
    O votat cu cireada !!!!!
    Sai mai aud acuma eu pe ei cai rau de trait in Moldova???
    Tati boii in Italia sai vad si la inhamat ursii in Rusia!!!
    Ma fac si eu comunist,intru in partidul comunist de miine !!!
    Mii rusine de tara mea!!!

    • alex permalink*
      Aprilie 6, 2009 19:08

      da tu de ce credeai ca in partidu comunist sunt atat de mutli membri

  5. komunist permalink
    Aprilie 6, 2009 20:33

    imi vine a ride de voi…
    voi ati crezut ca chirtoshka va cistiga ce naiv sau poate filat hahaha…
    uitativa real la lucruri era previzibil ca komunistii vor cistiga…
    apropo niciodata nam iubit nationalistii…
    mai bine cu rusii decat cu ruminii…

  6. komunist permalink
    Aprilie 6, 2009 20:34

    P.S rupetiva parul din cap:)

  7. Monica permalink
    Aprilie 6, 2009 20:46

    Pacat… prima dorinta la aflarea rezultatelor a fost sa plec cat mai curand..😦 Dezamagire totala deoarece iti dai seama ca toate sperantele sau spulberat.. nu-s.. disparut odata cu vintul..

    Si totusi mi-e interesant ce aveau in cap tineretul care a votat pt PCRM… cu ce gandesc ei? :((

  8. Madlen permalink
    Aprilie 25, 2009 18:50

    Monica, raspunsul e simplu ei NU gindesc😦
    Poltica care a fost dusa de URSS(implicare totala a statului in toate sferele vietii unui om), s-a incriptat bine in psihologia oamenilor, si este o investitie politica buna pe termen lung😦
    tinerii de azi sunt destul de mercanitili si limitati ( din pacate pot sa afirm)
    dar eu totusi cred, ca mahinatiile pcrm-ului au fost destul de mari =))) am fost prin sate am vorbit cu lumea, i-am vazut i-am auzit, si credeti-ma am vazut mult mai mai putini procimunsti decit anii anteriori😦

  9. Jenika permalink
    Mai 4, 2009 10:53

    Alex……esti bravo! Atit de poetic sa interpreteze evenimentele din 6-8 aprilie nu stiu daca mai putea cineva… tu esti bravo!🙂

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: