Skip to content

Nu contează ce contează, ceea ce eşti Contează!!!

Decembrie 17, 2008

7274406

Sunt perioade cînd lucrurile extrem de inutile, mici şi efemere ne fac să ne simţim ca naiba. Şi ne împiedică să vedem imaginea de ansamblu. Ba nici chiar ceea ce este lîngă noi nu pare a conta. Cădem ori prin a noastră oboseală sau traşi de unii care nu pot cădea singuri şi pentru care e obligatoriu să mai ia pe cineva cu ei. Pentru a se simţi impliniţi în pagubă. Prin principiul tîmpit că dacă mă duc eu la fund atunci mai iau pe cineva. E bolnav felul acesta de a acţiona şi de a gîndi.

În Ecleziastul se spune că Totul e goană după vînt. Orice am face , orice am dori e ceva ce va trece aşa cum trece totul. Astfel în fine nu contează ce contează, ci ceea ce eşti contează. Prin acţiunile ce le facem ne definim, astfel obţinem definiţii practice a creşterii şi a personalizării noastre, definiţii pe care nu le întîlnim în cărţi sau reviste, pentru că e o definiţie proprie şi fiecare o concepe în felul său. Ceea ce am auzit, ceea ce am citit sunt doar generalizări. Pentru că asta e tendinţa ce niciodată nu se demodează, generalizarea pînă la absurd pentru a justifica un absurd inexistent, dar totuşi ce se vrea real.

Sîmbăta asta am avut o experienţă extraordinară. Ceva în premieră pentru mine, am mers cu grupul de engelză la un centru cu copii cu dizabilităţi pentru a le dărui un program de Crăciun.

Toţi suntem foarte îngrijoraţi de acesteia însă nu cred că oricare e capabil să dea ochii cu ei. Căci in viziunea noastră dai un 5 lei şi te simţi împlinit. Nu spun că nu e şi ăsta un ajutor. În ajugem a fi foarte materialişti şi justificăm principiul apărut în Renaştere, prin care prin bani poţi cumpăra totul.

Dacă sincer, nici eu nu mă consideram a fi pregătit de ai înfrunta. E ciudat cum ne simţim atît de mici şi de neputiincioşi în ochii lor. Mereu cu teama de a nu greşi, de a nu ofensa, de a nu da aparenţe greşite. Deşi ei nu înţeleg marea majoritate a ceea ce se întîmplă cu ei, înţelegem noi pentru ei şi ne simţim responsabili pentru ei şi ne judecăm pe noi.

E greu de aţi manipula teama şi de a o transforma în curaj şi susţinere. Deci am fost acolo şi întîlnirea cu cei de la Speranţa ma cutremurat. Încă păstrez imaginea lui Dănuţ care în mare majoritate m-a ţinut de mînă şi unde mă duceam eu venea şi el, parcă din teama de a nu mă pierde. Încă îl văd pe Marius care era inteligenţa , inteligenţa ce o regăseam şi în mine. A vazut un fel de microscop ce măreşte lucrurile de 200 ori şi asta ia cerut moşului şi cu cît entuziasm povestea la ceilalţi despre acest surprinzător mecanism. Îl ţin minte pe Rovăn, complicele meu în ceea ce priveşte Moş Crăciun. Deoarece era convins că va veni MOşul, pentru a nu-l descuraja l-am convins că Tasha şi Ana ( colege de la comunicare şi membre ale clubului de engleză) sunt Moş Crăciun şi respectiv Alba ca Zăpada sub acoperire. Îl văd pe Cristian ce mereu încerca să mă ajute atunci cînd făceam renul şi avea o lumina specială în ochi mereu cînd reuşea să mp facă să zîmbesc. Desigur şi Sergiu, uff Sergiu m-a mişcat enorm cînd mi-a spus că i-a plăcut programul deşi mă simţeam vinovat că nu l-am implicat destul de mult şi că nu talpa lui a fost faţa renului. Şi totuşi mi-a multumit. Asta a fost echipa Renului Alex, băieţi pe care nu ştiu dacă ii voi uita vreodată şi sper să-i revăd pentru că ei sunt adevăraţii învăţătoti a ceea ce contează. Contează să crezi şi prin a zîmbi să te simţi fericit.

Un alt caz e povestea Măriuţei, care deşi vorbeşte nu vorbeşte cu adulţii şi tot ce comunică o face prin prietena ei Victoriţa. E greu a percepe o adevărată prietenie la vîrsta de 4-5 ani, şi totuşi Victoriţa era persoana în care avea încredere oarbă. E miraculos cum deseori noi uităm a avea încredere şi devenim mereu suspicioşi. Mereu ne pare ceva ce nu există şi avem tendinţa de a acuza. judeca doar din perspectiva unei atitudini subiective.

Azi am fost numit Emo!!!!

Poate că sunt deşi nu cred. Nu cred a fi pe deplin emo. Pentru că fiece din noi are o parte emo în sine (uff, iar generalizez), aşa cum suntem un amalgam de orice, bucurii, tristeţi, dureri, bunătate, răutate, emo, griji, răzbunare. Depinde pe ce alegem să punem accent şi să scoatem în prim-plan.

E nevoie de a amesteca pentru a fi la fel.

Se spune că nu contează cine sau ce te dă jos. Contează dacă te mai ridici!

Observ că depresiunea pare a fi la modă şi tot mai mulţi sunt „sick and tired of everything”. Aşa că vă rog nu alegeţi partea de jos deşi acolo pare a fi mai justificat de a acuza şi nu te simţi singur acolo deşi urli acolo că eşti singur. Realitatea e doar o convenţie de aci e şi relativă. Orice ar fi vă rog, priviţi imaginea în ansamblu şi credeţi şi aveţi speranţă.

Nu trebuie să ne conformăm, doar pentru că e noapte asta nu înseamnă că zorile nu vor veni. Doar pentru că suflă vîntul nu trebuie să ne lăsăm duşi acolo unde ar nimeri.

repet o dată, de două de cîte ori va fi necesar.

Nebănuite sunt căile Domnului!!!

„Vreme este să te naşti şi vreme să mori;

vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.

Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti;

vreme este să dărîmi şi vreme să zideşti.

Vreme este să plîngi şi vreme să rîzi;

vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.

Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strîngi;

vreme este să îmbrăţişezi şi vreme să fugi de îm­brăţişare.

Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti;

vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.

Vreme este să rupi şi vreme să coşi;

vreme este să taci şi vreme să grăieşti.

Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti.

Este vreme de război şi vreme de pace.”

Totul face parte din acelaşi sistem. Aşa că contează cine EŞTI, restul nu contează!!!

PS. şi nu uitaţi eu rămîn mereu acelaşi, mereu eu, deşi atîtea se schimbă în viaţa ea şi în felul meu de a fi!

8 comentarii leave one →
  1. alexandrina permalink
    Decembrie 17, 2008 18:19

    vreme sa inveti si vreme sa te distrezi
    vreme sa citesti si vreme sa asculti
    vreme sa uiti ….

  2. alex permalink*
    Decembrie 17, 2008 18:34

    pay dear alex, e vreme sa citesti, de ce nu citesti tu?

  3. monika permalink
    Decembrie 17, 2008 20:11

    off…eu duminica aceasta tot plec la o casa de copii…”caravana de craciun”…sincer-ma tem ENORM.
    e ushor sa fii in depresie…nu demult mam confruntat cu aceasta.e foarte ushor.

  4. Veronika permalink
    Decembrie 17, 2008 20:19

    M-a impresionat foarte mult primul articol(de fapt e abia primul pe care l-am citit)…”E miraculos cum deseori noi uităm a avea încredere şi devenim mereu suspicioşi. Mereu ne pare ceva ce nu există şi avem tendinţa de a acuza.” E un adevar general vorbele astea…si cit de des,Doamne, noi procedam astfel…foarte des…oare de ce? dezamagirile or fi de vina…poate tradarile…esecurile…si cind toate se aduna cite putin…ne spulbera increderea in semenii nostri…e atit de greu s-o recapeti…dar nu trebuie sa etichetam toti oamenii – „nedemni de incredere”…cite culori, cite flori pe cimpii…aitit de diferiti sunt si oamenii…Sa incercam sa nu gresim neavind incredere…oi fi filozofat eu prea mult aici…dar asta am simtit la moment;) Sa ne rugam sa fie cit mai multi oamnei buni care sa ajute moral si financiar acesti sarmani copii…dar cel mai impotatmt lucru ce le lipseste – cred a este CALDURA SUFLETEASCA si intelegerea…sa fim mai tolernati!!!

  5. victor105 permalink
    Decembrie 17, 2008 21:22

    Un alt caz e povestea Măriuţei, care deşi vorbeşte nu vorbeşte cu adulţii şi tot ce comunică o face prin prietena ei Victoriţa.

    ma-i facut sa rid cu pofta

  6. nitza permalink
    Decembrie 18, 2008 20:59

    te inteleg..cateodata as vrea si eu sa ma impun sa dorm, sa las gandurile sa plece, dar nu e usor, chiar deloc..
    de ce am mereu impreisa ca esti deprimat?
    astept sa imi raspunzi la email!

  7. Dina Cepeliuc permalink
    Iulie 15, 2009 19:56

    Deseori sintem in cautarea a lucrurilor fara valoare, efemere…alergam dupa nevoi artificiale, plasmuite de noi….si nu ne dam seama, ca stapinim lucruri cu adevarat importante pentru unii.
    Am fost la un spital de copii bolnavi de diabet, la intrebarea ,, ce vreai sa-ti aduca Mos Craciun?,,…mare mi-a fost mirarea cind in loc de jucarii, bomboane…multi dintre ei au cerut sanatate..
    M-am simtit oarecum straniu..ma simteam neputinsioasa in fata lor…
    Acesti copii sint niste fapturi cu adevarat extraordinare, in ochii lor se oglindeste multa suferinta dar si speranta, un imbold de a lupta…
    Scuze, poate m-am abatut :)…dar acest pot mi-a trezit amintiri…

Trackbacks

  1. Ceziceu…

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: