Skip to content

Plicitis, iritare, zădărnicie, DISCRE(T)ditare, epuizare, ţintuire

Decembrie 12, 2008
tags:

Mă uit la ceas, a trecut deja 32 minute de cînd m-am uitat data trecută însă parcă deja m-am saturat. Începe a mă durea capul, sunt plictisit, deziluzionat şi în aşteptare. Toate aşa deodată. Mă uit la monitor şi vreau să mă revolt, dar împortiva cui, să vorbesc cu cineva însă cu cine şi ce aş putea vorbi.

Tot ce se întîmplă în perioada asta cu mine e nespus de uluitor. Ceva ce-ţi dă energie şi aripi. Dar azi , e noapte la mine. Mă simt la fel cum observ la fratemiu, desenează vreo 6 ore ceva, îi place, pune inimă şi se vede că e motivat. Însă după 6 ore, ceva nu-i place şi pur şi simplu fără milă , fără remuşcări rupe desenul. Şi deşi nu vreau, parcă aş rupe şi eu imaginea. Sunt destul de incoerent şi ce-mi vine acu în cap e să împaienjenez starea mea cu metafore , chiar dacă mă dor în cot de ele. Uff, să strig nu vreau, nu se merită. Să-mi bag piciorul , să dorm. Soluţii mereu sunt o infinitate, aşa încît nu cred că trebuie să ne limităm s-o alegem pe cea corectă. Stii mă irită indiscreţia, şi simt trădare atunci cînd aud ceva ce stiu că le-am spus doar unora. Nu contează că e spus ceva, că ori de acolo ori de la mine se poate afla, că nu mă jenez de ceea ce sunt, fac , gîndesc, procedez. Însă mă irită că a înşelat încrederea. Deşi aici e la fel sentimen te pur egoiste, că imi pare rău de încrederea mea ce am oferit-o şi ce s-a ales cu ea. Concluzie sunt paranoic. Mă irită că scriu cu greşeli acu şi trebuie să sterg să scriu ca apoi iar să repet procesul. Mă irită că n-am lumină în cameră deşi foarte uşor aş putea să mă scol s-o aprind. Însă mă irită şi parcă aş transforma-o iritarea în plăcere. Dacă revin la încredere, s-ar putea ca ea să fie acolo doar eu să fi interpretat ceva aiurea, sau mă trage pe sfoară propria-mi conştiinţă. Sunt obosit, înot şi am ajuns la jumătate şi vreau să renunţ ca apoi să încep de la capăt cursa. Amuzant e că starea asta persistă doar în lipsă de catalizatori, că ea ne aşteaptă, ne pîndeşte şi caută momentul în care ne lustruim armura ca să vină să ne bage cuţitul în gît. Confuz…nu obosit de ceea ce trebuie, ceea ce vreau eu, nu mai vreau nimic. Obosit de ceea ce fac, constuiesc, obosit de înălţare căci am ajuns în golurile de aer de acolo sus, în neluciditate. Sufăr deci turbulenţe, aici e ca în triunghiul bermudelor, busola încrederii, păsării, zîmbetului o ia razna, se învîrt toate în toate părţile şi ameţesc.

Puţin cîte puţin realizez că trebuie să dorm, să visez, că în ultimul timp cam am sacrificat visarea cu realul şi ceea ce mie nu cred că mi-ar trebuie dar fac. Mă întreb dacă mi-ar lua comunicarea, dacă mi s-ar îndeplini mult visatul vis să fiu amnezic, oare m-ar ajuta. În starea de amnezie toţi suferă în afară de tine, însă ce mai contează că eşti atunci dacă tot ce ai fost a fost sters. Non sens.

Vorbesc despre mine, şi vorbeşte necunoaşterea deşi ştiu multe, ştiu că ştiu mai multe ca alţii, însă ce contează dacă ştiu multe dar pe mine încă nu m-am studiat ca să dau examenul la personalitatea mea pe cel puţin un 5.

Sunt virgin. Sunt mîndru şi chiar nu cred că aş renunţa aşa uşor la ceea ce am. Deşi ce folos că am. S-ar putea să manipulez pe cineva. S-ar putea să nu o fac şi să mă controlez pe mine. Nu sunt ceva , cineva ce ar vrea să vîndă, deşi ştiu că ceea ce am nu are valoare. Doar ceva ce ţii de cînd eşti şi renunţi la ea în cîteva secunde. Cam aşa e şi cu viaţa. O dăm p dată şi o dată doamnei de la Garda Vitală. Combin acum spiritualul cu fizicul, sexualul cu dorinţa deşi o fac doar din plictiseală şi ireproşabil de superficial. (Dacă mai sună o dată telefonul , că mă irită, nu ştiu ce fac cu el, deşi ştiu că nu aş face nimic). Scriu încercînd să evadez de ceea ce am în cap, în gînd, sperînd că dacă pun în cuvinte într-un fel aş putea elimina. Cred că de aia sunt anti-laconic, şi scriu prea mult, prea confuz şi prea neexact. Scriu pentru că de fiece dată vreau să scot acel ceva din mine, să-i fac Cut, să-l pun undeva pe blog şi să citesc doar cînd aş avea nevoie sau cînd întîmplător aş da de el. Amnezie controlată şi tranzitivă. Ajung să vreau să pot pune fiece gînd într-o mapă, fiece idee, fiece informaţie, fiece cunoştinţă. Şi de fiece dată să o iau pe care o am nevoie. Că dacă le am pe toate la îndemînă sunt prea democrat cu sursele ce le am şi încerc să folosesc de toate şi în esenţă nu folosesc nimic. Vreau să-mi impun totalitarism a ceea ce sunt. Comunism nu vreau că asta ar însemna să mă schimb pe mine prin mine cu cenzura mea fără controlul meu. Asta ar încemna că ar trebui să declam o mapă cea mai importantă ce le-ar conduce pe toate dar eu nu vreau asta, Toate să fie la egalitate. Şi simţire, şi intelect şi gîndire şi amintiri.

Experienţe noi, deşi sunt mereu captivante cu fiece ce o simţim mai multe avem să digerăm. Cu fiece nouă persoană ce o întîlnim sau o vedem, mai apare ceva ce trebuie să observăm, semnalăm schiţăm, alegem, plăcem şi uităm. De aceea filosofia , comunicarea mereu se dezvolta, pentru a încerca să ajungă acolo de unde a început, la faza iniţială, adică la puţin şi deci la necunoaştere şi tăcere. Că e mai simplu aşa. Dar ceea ce e simplu nu e niciodată simplu ci simplist.

Ipocrizie, bîrfe, superficilaitate, ipostaze ale noastre, nu putem fi mereu profunzi căci aşa ne+am afunda într-o gaură şi nu am mai ieşi.

Revin la raporturi sexuale, sincer nu ştiu ce vreau să spun însă aşa parcă simt că controlez ceea ce spun. Sunt sigur că prima dată va fi frumos, interesant şi ceva ce voi pune în ramă. Sunt sigur că nu voi aştepta pînă la căsătorie, nu va fi o fată la care ţin pentru că în acest caz aş avea stres dublu.

Iar mă uit la ceas, au trecut 3 ore şi încă sunt iritat, acum nu-mi place configuraţia calculatorului , totul e prea mare, mama a dat sunetul la televizor prea tare, ufff, aiurea.

Trebuie sa dorm, totuşi am nevoie de comunicare căci prin somn mă voi consuma singur pe mine, fără folos, fără logică.

Vorbiţi , vă rog cu mine, deşi sunt iritant şi par a nu fi vorbibil (ştiu că aşa cuvînt nu există), eu am nevoie de cineva care să mă suporte, căci dacă toţi renunţă într-un final voi renunţa şi eu deşi nu vreau.

Punct.

2 comentarii leave one →
  1. Decembrie 17, 2008 12:39

    uhh…cate adevaruri gasesc in ceea ce ai scris mai sus…cate lucruri se potrivesc si cu mine, cu ceea ce simt si eu …:(… sunt multe sentimente acolo…trairile tale…ceea ce simti ai ales sa imparti si cu altii…poate asa simti ca te descarci, ca te asculta cineva…maybe…asa zic si eu:D…anyway…ceea ce faci, faci bine!!!😉 :*:*:*

  2. vreausafiu permalink
    Decembrie 30, 2008 11:08

    stii, as putea pune cate un comentariu pentru fiecare optime din acest blog.
    vrei sa vorbim? scrie-mi un sms la orice ora…zilele astea adorm mult prea tarziu, cautand comunicare…

Butterfly sharing is caring

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: